„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Liturghii arhiereşti în Mitropolia Olteniei
Salba sărbătorilor de iarnă a fost împodobită în Mitropolia Olteniei de prăznuirea Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Cu acest prilej, au fost săvârşite Sfinte Liturghii arhiereşti în Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea
sau Turnu Severin.
De praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, sâmbătă, 7 ianuarie, IPS Părinte Mitropolit Irineu a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul Bisericii „Sfinţii Împăraţi” din Târgu Jiu. Cu acest prilej a fost săvârşită şi hirotonia întru preot a diaconului Grigore Georgian Bugiugan, pe seama Parohiei Mischii, Protoieria Târgu Jiu Nord.
„Sfântul Ioan Botezătorul este cel care arată Calea Domnului”
În cuvântul său învățătură, IPS Părinte Irineu a amintit că numele Sfântului Ioan Botezătorul este foarte prezent în tradiţia poporului nostru, fiind folosit de la domnitori până la oamenii simpli. „Toți au luat numele Sfântului Ioan, pentru că el este «mergătorul-înainte» al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este cel care poartă făclia, vestitorul, crainicul, este cel care arată Calea Domnului. Şi dacă este atât de important pentru Mântuitorul Hristos, pentru Sfânta noastră Biserică, cu atât mai important trebuie să fie pentru viața noastră. Așadar, ori de câte ori îl rugăm, Sfântul Ioan Botezătorul ne va fi ajutor și mijlocitor, pentru că a luat mult har de la Dumnezeu, atât prin viața lui curată, cât şi prin faptul că a sfârșit martiric, tăindu-i-se capul de către Irod. Toate acestea îl fac pe Sfântul Ioan Botezătorul să fie strălucitor în Împărăția lui Dumnezeu și mult folositor nouă. De aceea, dăm slavă lui Dumnezeu pentru acest plăcut al Său și Îl rugăm să asculte rugăciunile Sfântului Ioan Botezătorul. Să dea sănătate tuturor celor care poartă numele Sfântului Ioan și să reverse harul Său bogat peste noi şi în acest nou an. Cum vedem, sărbătoarea cea mai importantă de la începutul anului este Botezul Domnului, iar sfântul cel mai important este Sfântul Ioan”, a spus IPS Părinte Irineu.
Slujire arhierească la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Craioviţa Nouă
Biserica închinată Sfântului Proroc Ioan Botezătorul din inima cartierului craiovean Craioviţa Nouă a fost neîncăpătoare în Duminica după Botezul Domnului, pentru numărul mare de credincioşi care au dorit să participe la Sfânta Liturghie săvârşită de IPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, între care părintele protopop Nicolae Ion de la Protoieria Craiova Nord. Micuţa biserică, la Altarul căreia slujesc părintele paroh Marius Neacşu şi părintele prof. Cristin Sperlea, este situată lângă catedrala aflată în stadiu avansat de construcţie, un sfânt locaş ce va corespunde nevoilor spirituale ale unui cartier ce numără în jur de 100.000 de locuitori.
În cuvântul rostit la finalul slujbei euharistice, Mitropolitul Olteniei a detaliat învăţăturile desprinse din textul evanghelic duminical (Matei 4, 12-17) despre începutul propovăduirii Domnului. „Dacă Mântuitorul Iisus Hristos S-a botezat în râul Iordan, în mijlocul iudeilor, iată că primul cuvânt îl rosteşte nu în faţa iudeilor, ci în partea de nord a Israelului, în zona cunoscută sub numele de Galileea neamurilor, pentru că aici locuiau oameni proveniţi din mai multe părţi ale lumii, cu religii şi obiceiuri diverse. Prin aceasta, ni se demonstrează încă o dată că venirea Lui pe pământ nu a fost numai pentru iudei, ci pentru întreaga lume. Ne mai spune Sfântul Evanghelist Matei că «celor care stăteau în latura şi în umbra morţii, lumină le-a răsărit» (Matei 4, 16). Căci Fiul Omului a venit pe pământ ca o lumină ce străluceşte în întuneric, o lumină necreată, lumina slavei dumnezeieşti care nu se epuizează niciodată, deoarece ea izvorăşte din Însăşi Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, aşa cum am văzut şi la Schimbarea la Faţă. Vorbim despre o lumină dumnezeiască ce a fost împărtăşită unei lumi aflate într-un spaţiu al întunericului şi al umbrei morţii, rezultat al păcatului care depărtează pe om de Dumnezeu. O lumină ce a venit în lume pentru ca toţi oamenii să poată găsi calea către viaţa cea veşnică în Împărăţia cerurilor, o lumină ce este împărtăşită tuturor prin Taina Sfântului Botez şi care se diminuează sau creşte în intensitate pe măsura faptelor noastre, scopul final fiind ca noi, la plecarea din lumea aceasta, să strălucim de slavă dumnezeiască şi să ajungem acolo unde nu este întristare şi suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Aşadar, în Galileea neamurilor ne regăsim şi noi, cei care nu suntem din neamul iudeu, căci toţi suntem făcuţi de mâna cerească a Aceluiaşi Creator care ne cheamă necontenit spre a-I urma în Împărăţia Sa şi a fi următori Sfinţilor Apostoli şi tuturor sfinţilor bineplăcuţi lui Dumnezeu”, a spus IPS Părinte Irineu.
Sfântă Liturghie arhierească la Mănăstirea „Sfântul Antim” din Râmnic
În Arhiepiscopia Râmnicului, la sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Antim” din Râmnic, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează arhiepiscopiaramnicului.ro. În cuvântul de învățătură de la finele slujbei, ierarhul a arătat că Sfântul Proroc Ioan „este numit Înaintemergător întrucât a fost prevestit de prorocii Vechiului Testament, fiind identificat de prorocul Isaia drept glasul celui care strigă în pustie. Este cunoscut în tradiția Bisericii și drept Botezătorul întrucât el, robul, și-a pus mâna pe creștetul Stăpânului, el, cel creat, a îndrăznit să se atingă și să-L boteze pe Creator. Sfântul Ioan a botezat și a mărturisit pe Cel Care avea toată puterea în cer și pe pământ”.
La finalul slujbei, Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop a sfințit racla de argint în care sunt așezate spre închinare fragmente din moaștele Sfântului Efrem cel Nou și i-a binecuvântat pe credincioși.
PS Părinte Nicodim la hramul Bisericii Grecescu
La Turnu Severin, praznicul Botezătorului a fost cinstit în chip deosebit la Biserica Grecescu, care şi-a serbat hramul principal. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Biserica Grecescu este ctitorie din anul 1868 a familiei de boieri Ioan şi Ioana Grecescu, care au ridicat şi spitalul din apropiere, care le poartă, de asemenea, numele. La realizarea proiectului, regele Carol I a angajat arhitectul Capitalei, urmând ca biserica să se ridice după stilul celei domneşti de la Curtea de Argeş. Valoarea şi frumuseţea acestui locaş religios sunt date şi de pictura interioară, stil neoclasic, creaţie a lui Gheorghe Tattarescu (1872). Biserica a fost sfinţită în 1875, iar în 1884 devenea prima catedrală ortodoxă a oraşului Drobeta-Turnu Severin.