„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Lucrările Adunării eparhiale a Episcopiei Severinului
Centrul cultural „Sfântul Ioan Gură de Aur” din incinta Hotelului Severin, cu sediul în strada Eminescu nr. 1, a găzduit la finele săptămânii trecute lucrările Adunării eparhiale a Episcopiei Severinului şi Strehaiei, prezidate de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Evenimentul a debutat cu săvârşirea slujbei Te Deum-ului de către PS Părinte Nicodim, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul şedinţei de constituire a Adunării eparhiale, PS Părinte Episcop a arătat importanța misiunii desfășurate de organismele deliberative și executive bisericești. În continuare, comisiile provizorii de validare au constatat că toți membrii aleși ai Adunării eparhiale în cele 10 circumscripții electorale bisericești îndeplinesc condițiile statutare pentru a face parte din acest for deliberativ eparhial și s-a declarat constituită Adunarea eparhială a Episcopiei Severinului şi Strehaiei. De asemenea, cei 10 clerici și 20 de mireni au fost repartizați pe comisiile permanente: comisia administrativ-bisericească; comisia culturală şi educaţională; comisia economică, bugetară şi patrimonială; comisia social-filantropică şi comisia organizatorică, juridică și de validare. Membrii Adunării eparhiale au aprobat și componența Consiliului eparhial și au fost desemnați delegații, un cleric și doi mireni, ca reprezentanți ai Episcopiei Severinului şi Strehaiei în Adunarea Bisericească Națională.
Membrii forului deliberativ au aprobat și componența Consistoriului eparhial, precum și reprezentantul Episcopiei Severinului şi Strehaiei ce va fi delegat pentru Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei. Adunarea eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale unei eparhii.