„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Mănăstire în satul natal al Patriarhului Justinian
Sâmbătă, 20 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un ales sobor de preoţi și diaconi, a pus piatra de temelie pentru cele două biserici şi pentru chiliile Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe"-Sueşti, din comuna Stăneşti, județul Vâlcea, satul natal al Patriarhului Justinian Marina. Decizia de înfiinţare a unei mănăstiri în satul Suești, unde, la 22 februarie 1901, s-a născut Patriarhul Justinian Marina, a fost luată în toamna anului 2014, la inițiativa IPS Părinte Varsanufie. „Locul acesta, binecuvântat de Dumnezeu prin nașterea celui de-al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, își primește astăzi prinosul de recunoștință din partea noastră, a Bisericii, și a autorităților, prin începerea lucrărilor de contrucție a mănăstirii. Născut în locul acesta, Patriarhul Justinian a binecuvântat prin viața sa aleasă atât satul natal, biserica ortodoxă din Vâlcea, unde a fost preot, la Băbeni și la Biserica «Sfântul Gheorghe» din Râmnicu Vâlcea, Mitropolia Moldovei și a Bucovinei, dar și întreaga Patriarhie, prin lucrarea providențială pe care a avut-o, fiind un patriarh care a dat un suflu nou Bisericii, care a apărat Biserica de puterea ciocanului și a secerii comuniste", a spus Înaltpreasfinția Sa în cuvântul rostit cu această ocazie.
În satul Suești există o singură biserica veche, din lemn, monument istoric, construită în jurul anului 1700, la Gâlgău, în judeţul Sălaj. În anul 1939, această biserică a fost dusă în orașul Breaza, din județul Prahova, unde a stat până în anul 1950, când Patriarhul Justinian Marina a adus-o în satul său natal, Sueşti, care nu avea pe atunci biserică. A fost resfințită la 1 mai 1951 și este închinată Sfintei Cuvioase Parascheva. (Pr. Nifon Dorin Iancu)



