Mănăstirea „Sfânta Ana” şi-a serbat hramul

Credincioşii orşoveni şi din împrejurimi au luat parte vineri, 9 septembrie, la bucuria duhovnicească prilejuită de unul dintre hramurile Mănăstirii „Sfânta Ana” din Orşova. În ziua praznicului s-au săvârşit slujba Aghesmei Mici şi Acatistul Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, urmate de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Slujba praznicală a fost săvârşită de PS Părinte Episcop Nicodim. Cu acest prilej, a fost instalat un nou preot slujitor pentru sfânta mănăstire, pr. Mihai Zorilă, vicar eparhial. După cuvântul ierarhului a fost săvârșit Parastasul pentru ctitorii sfintei mănăstiri de pe Dealul Moșului.

Mănăstirea „Sfânta Ana” a fost ctitorită de Pamfil Şeicaru, care a luptat, în calitate de tânăr sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie, în Primul Război Mondial. Ceea ce l-a determinat să ridice un așezământ destinat viețuirii de obște este o întâmplare petrecută în anii războiului, care l-a marcat profund. În toamna anului 1916, chiar pe Dealul Moşului, ziaristul a fost acoperit cu pământ, alături de camaradul său de arme Petre Găvănescu, de explozia unui obuz. Amândoi au scăpat cu viaţă, iar Şeicaru a făgăduit să ridice în acest loc, atunci când va avea posibilitaţi materiale, o mănăstire, în semn de mulţumire lui Dumnezeu, dar şi „în memoria tuturor eroilor care au căzut pentru o Românie Mare”, după cum nota el însuşi în actul de donaţie a mănăstirii către Mitropolia Olteniei, document notificat la München la 24 martie 1975. Aşezământul monahal a fost construit între 1936 şi 1939, perioadă în care Şeicaru era director al ziarului „Curentul” şi deputat în Parlamentul României. În timpul ­comuniştilor, chiliile au fost ­transformate în locuri de cazare. În anul 1990, Mănăstirea „Sfânta Ana” a fost preluată de pro­prietarul de drept, dân­du-i-se şi ­menirea pentru care a fost făcută. Astfel, abia în decembrie 1990, mănăstirea a fost sfinţită.