„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce
„Mici, dar gospodari”, o activitate desfășurată la Centrul „Anastasia”
Copiii de la Centrul de zi „Anastasia” al Arhiepiscopiei Craiovei au participat săptămâna aceasta la activitatea intitulată „Mici, dar gospodari”. Cu acest prilej, copilașii au învățat cum să pregătească murăturile pentru iarnă, cu ajutorul doamnelor educatoare. Pe lângă dezvoltarea abilităților practice, activitatea a avut un scop caritabil. Borcanele cu preparate pentru sezonul rece vor fi dăruite familiilor sărace.



.jpg)