„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Misiunea Bisericii Brânduşa în mediul virtual
Biserica este chemată să facă misiune acolo unde întâlnește omul. Modelul Domnului Iisus Hristos Care a intrat atât în sinagogă și în templu, cât și în casele vameșilor, fariseilor și femeilor păcătoase este în continuare valabil. Mereu vor fi oameni de chemat și păcătoși de salvat. Răspunsul parohiei noastre a venit de fiecare dată într-un mod foarte simplu: „Agenda creştinului”.
Astăzi, locul de întâlnire cu omul a suferit anumite transformări. Piața unde bunicii și străbunicii noștri se întâlneau, banca de pe ulița satului unde bunicile noastre stăteau de vorbă au devenit amintiri. Locul lor a fost luat de fotoliul unei săli de concert sau de un șezlong confortabil în fața unui laptop de generație nouă, în care sunt deschise simultan pagina de email, facebook și messenger. Or, Dumnezeu vrea ca omul să fie întâlnit și acolo. Acesta este motivul misiunii Parohiei Brândușa în mediul on-line. Lucrarea a început în urmă cu peste șapte ani din nevoie. Nevoia de a veni în întâmpinarea omului, de a-l întâlni „la el acasă”, de a-l face pe Dumnezeu să fie un moment în agenda vieții lui. Omul care nu are timp, dar vrea și el să participe, după putere, la viața Bisericii. Așa s-a născut „Agenda creștinului”.
20 de adrese de mail la început
Primul buletin informativ electronic săptămânal al Parohiei Brândușa a apărut joi, 4 februarie 2010. Era mai degrabă un mesaj adresat câtorva - 20, 30 - „prieteni”, cărora le aveam adresele de e-mail. Cuprindea o trimitere la textul biblic, trei rânduri despre duminica următoare, „a Înfricoșătoarei Judecăți”, și programul acelei duminici. Totul pe o pagină. Numărul 2 avea deja, în afară de rubrica despre duminica următoare, programul săptămânii și prima dată rubrica „Anunțuri”. Începând cu numărul 4 s-a adăugat și rubrica „Evenimente viitoare”, evenimente în care cititorii se puteau implica după dorință și disponibilitate. Textele biblice erau doar menționate sau era trecut un link către o adresă de net unde puteau fi lecturate. Începând cu Agenda nr. 15 (16-22 mai 2010), apare rubrica „Sărbătoarea săptămânii”, iar odată cu Agenda nr. 40 (14-20 noiembrie 2010) este introdusă, ca răspuns la întrebările cititorilor agendei, rubrica „De vorbă cu duhovnicul”. Sfârșitul de an 2010 semnalează ca număr de abonați ai „Agendei creștinului”, accesibilă atunci la adresa parohiabrandusa@yahoo.com, cifra 100.
„Să ne rugăm pentru cei în nevoi”
Anul 2011 începe cu numărul 47 (2-8 ianuarie). Textele biblice sunt prezentate desfășurat spre a fi citite de abonați. De la numărul 68 (29 mai - 4 iunie 2011) este introdusă rubrica „Să ne rugăm pentru cei în nevoi”, o listă/pomelnic cu numele celor suferinzi la care orice cititor putea să completeze numele cuiva drag și să se roage pentru toți. Începând cu numărul 73 (3-9 iulie 2011) se adaugă ultima rubrică a „Agendei creștinului”: „Vrei să ajuți, află cum o poți face!”.
Odată cu trecerea anilor, numărul celor care au solicitat abonarea la „Agenda creștinului” a crescut. La ora actuală, buletinul electronic al parohiei noastre este accesibil la adresa parohiabrandusa@gmail.com și are înregistrate 590 de adrese cărora li se trimite săptămânal, de obicei în fiecare zi de joi, „Agenda creștinului”. Un număr mai mare o citesc însă, unii dintre abonații noștri redirecționând materialul primit la listele lor de prieteni.
Datorită deselor activități ale parohiei noastre, fiecare număr al agendei este însoțit de poze de la evenimentele trecute. În afara acestora, cititorilor noștri li se trimite, tot în format electronic, „Lumina creștină”, publicația de informare și catehizare a Parohiei „Sfântul Nicolae” Brândușa, ce apare o dată la două luni în două forme - în medie în 500 de exemplare în format fizic, și în format electronic trimisă la toți abonații „Agendei creștinului”.
Cititori de toate vârstele şi de pretutindeni
Cititorii „Agendei creștinului” au depășit de mult granițele parohiei și ale eparhiei, ba chiar și ale ţării. Odată cu trecerea timpului, unii enoriași sau cititori au emigrat în străinătate, dar au continuat să citească cu interes „Agenda”, pentru unii dintre ei fiind unul din puținele contacte vii pe care le mai au cu România. În ceea ce privește ocupația, cititorii noștri sunt preoți - colegi de eparhie, colaboratori ai activităților parohiei noastre, profesori, medici, vârstnici și tinerii din fostul și actualul grup parohial de tineri al Parohiei Brândușa.
Prin intermediul „Agendei creștinului” răspundem la o nevoie a unui segment important de creștini. Ne referim la cei ocupați, sufocați de programul de la serviciu, la cei pentru care citirea poștei electronice este un moment important al zilei, cei pentru care timpul oferit lui Dumnezeu este așa de rar, încât lecturarea unui text biblic, a unui mic comentariu și vizionarea unor poze îi conduce, pentru câteva clipe, într-o lume la care au ajuns doar să năzuiască și care, deși aproape, li se pare greu de accesat. Mulțumirile primite arată cât de mult înseamnă aceasta pentru unii creștini. Iar numărul 400 ne dovedește că se poate.
„Agenda creștinului” nu cred că este citită, cel puțin în amănunt, de toți cei care o primesc. Ea este însă o bătaie în ușă, o invitație făcută prin mine, ca preot, de Dumnezeu, la aproape 600 de suflete. Este un loc de întâlnire cu El. Și o mână întinsă acelora care au nevoie. (Preot Gabriel Sorescu)