„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Monahul Dimitrie Nicolăescu de la Vodiţa a trecut la Domnul
În ziua de 29 iulie a trecut la Domnul monahul Dimitrie Nicolăescu de la Mănăstirea Vodiţa, informează site-ul Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Om cu inimă blândă, smerită şi cu frică de Dumnezeu, tatăl Preasfinţitului Părinte Nicodim a venit pe lume în comuna Godeanu din judeţul Mehedinţi, în anul Domnului 1932, pe 26 ale lunii august. S-a căsătorit cu Maria Nicolăescu, cu care a avut şase copii. Doi dintre ei au răposat de mici, iar cei trei băieţi dintre cei patru copii rămaşi şi-au închinat viaţa slujirii lui Dumnezeu, urmând calea monahismului: PS Părinte Nicodim Nicolăescu, Episcop al Severinului şi Strehaiei, pr. Pavel Nicolăescu, stareţ al Schitului Topolniţa, şi pr. Ioanichie Nicolăescu, stareţ al Mănăstirii Vodiţa. După plecarea la cele veşnice a soţiei Maria, în anul 1999 este închinoviat la Mănăstirea Vodiţa, unde a fost tuns în monahism de către Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pe atunci Mitropolit al Olteniei. A fost luat sub mantie de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Toată viaţa a fost un rugător către Dumnezeu, atât acasă, cât şi la slujbele Bisericii, la care participa cu multă evlavie. Ca monah la prima ctitorie a Sfântului Nicodim de la Tismana s-a rugat mult pentru familie, rude, consăteni, cunoscuţi, atât vii, cât şi răposaţi.
Trupul neînsufleţit a fost depus în biserica Mănăstirii Vodiţa, duminică, 30 iulie, după Sfânta Liturghie. Tot aici a fost săvârşită şi slujba de înmormântare, luni, 31 iulie, începând cu ora 10.00.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească şi cu drepţii să-l numere întru Împărăţia Sa!



