În conştiinţa oamenilor locului, Biserica „Izvorul Tămăduirii” este cunoscută şi ca „Biserica Grecească”, pentru faptul că a fost construită de greci. Mormântul din curtea bisericii şi pisania de la intrarea în sfântul locaş menţionează că aceasta a fost ctitorită de Hagi Panait Theodoru, „fondatorele comunităţii, bisericii şi şcolii elene din Calafat”, acesta fiind „născut la anul 1808 în Petrilu Agrafa Epirului şi repausat la 31 ianuarie 1872 în Craiova”, cum se poate citi pe placa mormântului ridicat în curtea bisericii de pioşii săi fii în anul 1872.
Hagi Panait Theodoru era dintr-o familie de vechi neguţători şi oameni ai mării, cutreierase lumea în lung şi-n lat, făcuse danii aşezămintelor mănăstireşti de la Athos, ajunsese în pelerinaj chiar şi la Ierusalim şi înzestrase cu odoare de preţ biserica cea mare, elenă din Brăila. Aici ajungea cam din doi în doi ani, descărcând mărfuri din Orient şi luând grâne de Bărăgan.
Documente aflate în arhivele bisericii dovedesc faptul că era un om cucernic, care prin daniile sale ajutase la clădirea, începută în 1869, a sfintei biserici cu hramul Adormirii Maicii Domnului din Piaţa Mare, „Ştirbei Vodă”, a Calafatului. Donase, de asemenea, în aprilie 1870, bisericii cu hramul Sfinţilor Apostoli Mihail şi Gavril din Craiova, icoana „Izvorul Tămăduirii” împreună cu două sfeşnice împărăteşti de alamă şi cu angajamentul ca în tot restul vieţii, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, să dăruiască şi câte 10 galbeni.
Un hrisov atesta chiar că este cavaler de Rhodos, titlu de nobleţe echivalând cu cel al Cavalerilor de Malta. Înclinăm să credem că Hagi Panait Theodoru era dintr-un neam cu noi, român. În Munţii Pindului şi în văile Epirului din Grecia erau foarte multe sate locuite de aromâni, care, după înrăutăţirea bruscă a situaţiei lor politice, în 1822, au început să plece din acele locuri, aşezându-se cu predilecţie în localităţi de pe malul Dunării, în Ţara Românească, dar şi în interiorul ei.
Comunitatea grecească din Calafat
Există în biserică icoana hramului, pe care este însemnarea: „Această sfântă icoană s-au făcut cu cheltuiala mea, chir Panait Theodoru, 1784 mai 26”. Însemnarea este, ca şi altele de pe aceeaşi icoană, cu litere chirilice, dovadă că şi în casa ctitorului se vorbea şi româneşte şi se cultiva scrierea chirilică. Istoria Calafatului, mai ales cea a începuturilor şi a dezvoltării moderne ulterioare, atestă abundent contribuţia comunităţii greceşti în continuă devenire la statuarea şi înflorirea acestui oraş, în circuitul economic şi civilizator naţional şi european. Deşi puţin numeroasă în peisajul populaţional, comunitatea grecească din Calafat a crescut neîncetat, ajungându-se la 165 de etnici eleni în anul de sfârşit al veacului XIX.
Viaţa spirituală a orăşelului a beneficiat precumpănitor de aportul unor personalităţi locale ale etniei greceşti: şcolile din Calafat au avut slujitori exemplari, după cum viaţa bisericească a fost pecetluită de slujirile unor distinşi prelaţi greci. Biserica Grecească a avut parohi valoroşi, dar şi dregători din întreg cuprinsul României (Megalopol, Gheorghiac, I. Faranga, T. Cristodulo, N. Cabrili, N. Lazaris). Ultimul preot de origne grecească, Cuseriu Petule, doctor în teologie la Constantinopol, a lăsat în urma sa un exemplu de devoţiune şi rezistenţă morală.
Strămoşii marelui Henri Coandă
Fiica lui Hagi Panait Theodoru şi a soţiei sale Ana, Theodora Theodoris, avea să rămână pe pământ românesc, devenind, după căsătoria cu Mihalache Coandă, Theodora Coandă. Pentru localnici este cunoscută cu numele de Coana Riţa. Alături de soţul ei, Riţa a avut o casă plină de bucurii şi de copii: trei băieţi şi tot atâtea fete. Constantin Coandă, întâiul născut al familiei, viitor general de corp de armată, ministru în mai multe rânduri şi preşedinte de Senat, avea să fie tatăl lui Henri Coandă, savantul român de renume mondial, de numele căruia se leagă începuturile celei mai spectaculoase cuceriri din zilele noastre, aviaţia cu reacţie, ce avea să deschidă orizonturile strălucitoare ale cuceririi cosmosului.
Portretele ctitorilor, Hagi Panait Theodoru şi soţia sa Ana Theodoris, două lucrări de mare valoare artistică realizate la Viena şi având dimensiuni impresionante, străjuiesc (de o parte şi de alta) maiestuoasa intrare în biserică. Orice muzeu din lume ar fi mândru să le găzduiască, dar numai aici, în biserica ctitorită de ei, chipurile lor capătă aureolă de sfinţi.
Alături de portretele lor, săpate pe două plăci de marmură, stau numele celor care prin danii generoase au contribuit la ridicarea bisericii. Sunt aici nume de rezonanţă pentru Calafat, rostite şi acum cu respect, care şi-au adus partea lor de contribuţie şi la dezvoltarea edilitară şi înflorirea vieţii economice şi spirituale a urbei: Teodoros D. Faragos, Mateos Z. Ioanidis, Constantinos Dim Arsseni, Nicolaos Maria Lazais, Ştefan Al. Nicolaidis, Mix X. Teodorous, Panait Teodoru, Nicolas Kumps, George Zuroglos, Dim Arsenni, Lazaros Dimitriu, Panag Harocopos, Georgios K. Kontas, Andreas Micopulos, Atanasios Nicolaidis, Naum Dimitriadis, Constantinos Hristodolu, Stamatos Pantazi şi alţii.
