„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc
Municipiul Craiova va avea în curând un muzeu închinat cărţii şi exilului românesc. Locaţia aleasă pentru implementarea proiectului este Casa Dianu, monument istoric, care a aparţinut vechii familii boiereşti Cornetti.
Săptămâna trecută, reprezentanţii celor mai importante instituţii culturale şi administrative din Cetatea Băniei s-au întrunit pentru a pune la punct proiectul de organizare a unui nou muzeu dedicat Cărţii şi Exilului Românesc. Sub coordonarea directorului Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, Lucian Dindirică, iniţiativa are în vedere valorificarea unei vechi clădiri de patrimoniu din centrul oraşului, Casa Dianu, care a aparținut vechii familii boierești Cornetti. Având un potenţial cu totul aparte, locaţia se integrează într-un ansamblu armonios de forme arhitecturale, concurând cu frumuseţea şi stilul cunoscutului Palat „Jean Mihail”, în care funcționează actualmente Muzeul de Artă.
Muzeul Cărții și Exilului Românesc va beneficia de documentele și volumele de carte pe care directorul Bibliotecii Județene, Lucian Dindirică, a reușit să le recupereze din Franța și Spania, prin intermediul unor oameni cu totul deosebiți și dragi nouă, cum este și domnul academician Basarab Nicolescu. Tot aici vor fi aduse şi donațiile academicienilor Dinu C. Giurescu și Dan Berindei şi se va organiza o zonă destinată copiilor.
Ce vom putea vedea în noul Muzeu al Cărţii şi Exilului Românesc?
În contextul întâlnirii de promovare a proiectului, care a avut loc săptămâna trecută în sala de presă a Consiliului Judeţean Dolj, directorul Lucian Dindirică a afirmat: „Noua instituție este fondată în jurul a două direcții principale. Pe de o parte, în ceea ce privește zona de muzeu al cărții, vom integra donațiile academicienilor Dan Berindei și Dinu C. Giurescu și, cu titlu de noutate, într-un timp relativ scurt vom primi o importantă colecție de carte cu profil juridic, pe care o vom organiza în regim distinct în ansamblul viitorului muzeu. Fondul de carte juridică ne va parveni de la doamna ministru Stănoiu, domnia-sa împreună cu soțul au reunit în decursul mai multor decenii o colecție impresionantă de carte din domeniul juridic pe care o vom aduce, deci, la Craiova. Pe de altă parte, secția acoperind Exilul Românesc va fi alcătuită din fondurile pe care le-am recuperat până în acest moment, dar și cele pe care le vom recupera în perioada următoare. Este vorba aici despre fondurile Basarab Nicolescu, Mircea Eliade și Vintilă Horia, pentru acesta din urmă fiind deja planificat un al doilea transport pentru completarea colecției pe care o avem deja la bibliotecă”. În muzeu îşi vor găsi locul şi piese de mobilier din locuinţa lui Mircea Eliade din Paris, fondul personal al lui Leonid Mămăligă, precum şi Arhivele Cenaclului de la Neuilly și ale Asociației Hyperion. „O veste încurajatoare vine de la același Basarab Nicolescu, persoană care demonstrează foarte multă prietenie față de noi, pentru că a reușit să-l convingă pe cunoscutul regizor Andrei Șerban, stabilit la New York, să-și doneze corespondența și arhiva pe care le-a acumulat în perioada celor cinci decenii de existență în exil. Totodată, suntem în tratative avansate cu două asociații românești, din Canada și din Statele Unite ale Americii, continuatoare ale unor asociații din perioada exilului, pentru un viitor transfer de documente inedite către Craiova”, a mai spus Lucian Dindirică.
Aflată în administrarea Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” în cursul anului 2016, Casa Dianu, monument istoric impunător al municipiului Craiova, va fi consolidată și reabilitată în cadrul proiectului cu o valoare totală de 4,6 milioane de euro, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, având prevăzută o perioadă de implementare de 48 de luni. Valoarea de patrimoniu a imobilului, precum și potențialul istoric inestimabil vor fi valorificate și, implicit, redate circuitului cultural și turistic prin atribuirea unei funcții pe măsura istoriei și renumelui acestui vechi așezământ cultural.