„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Muzeul Olteniei, gazdă pentru copiii Centrului social „Best Life”
Mai mult de 20 de elevi din grupa pregătitoare a Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” din municipiul Băilești, înscriși la Centrul social „Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei, au fost incluși într-un program special la începutul acestei luni. Copiii au venit săptămâna aceasta la Craiova, însoțiți de înv. Paul Vădeanu, pentru a participa la acțiuni specifice vârstei lor și pentru a vizita Muzeul Olteniei. Astfel, o primă acțiune de acest fel s-a desfășurat la Centrul „Best Life”, în cadrul căreia copiii au fost antrenați în jocuri de cunoaștere, coordonate de actorul și regizorul craiovean Marian Rățulescu. În continuare, copilașii au vizitat Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei, instituție de cultură care sprijină constant acțiunile Centrului „Best Life” pe baza convențiilor de parteneriat. Aici, au vizitat expoziția de plante și animale, au intrat în peșteră și au vizionat un film educativ la Planetariu. „Am beneficiat de deschiderea reprezentanților Muzeului Olteniei an de an, astfel încât copiii noștri sunt frecvent implicați în ateliere de creație și în alte programe recreative și educative. Faptul că ne putem baza pe sprijinul Muzeului Olteniei, și în mod special al domnului director Florin Ridiche, ne arată ce înseamnă o colaborare frumoasă și solidă pentru copiii care au nevoie de noi”, au precizat reprezentanții Centrului social „Best Life”.
Învăţătorul Paul Vădeanu, de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Băilești, vorbește despre parteneriatul dintre instituția de învățământ și Arhiepiscopia Craiovei, explicând, de asemenea, rolul acestor acțiuni pentru cei mici. „În cadrul parteneriatului pe care Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” l-a încheiat cu Centrul „Best Life” din Craiova desfășurăm deja de câțiva ani o serie de activități educative cu elevii de la ciclul primar. Activitatea din această săptămână a constat într-un atelier la Centrul „Best Life”, urmat de o vizită la Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei. Ambele au avut un impact extrem de important asupra celor 23 de elevi din clasa pregătitoare. Sunt convins că experiențele pe care le-au încercat astăzi i-au transformat într-atât de mult, încât să-și dorească să mai participe la astfel de activități și să le hrănească acea curiozitate specifică vârstei, care nu poate să ducă decât la o dezvoltare armonioasă din punct de vedere social, cultural, la o adaptare a lor mai bună, în contextul societății în care trăim astăzi”, a declarat înv. Paul Vădeanu, din cadrul Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” din Băilești.