„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Noi absolvenţi la Facultatea de Teologie
Absolvenţii Facultăţii de Teologie din Craiova, care au susţinut şi obţinut licenţa în sesiunea septembrie 2015, au depus jurământul de credinţă faţă de Biserică. Ceremonia a avut loc vineri, 11 septembrie, după slujba Sfintei Liturghii oficiată la Paraclisul Mitropolitan „Maica Precista”-Dudu din Craiova.
Absolvenţii celei de a 20-a promoţie a Facultăţii de Teologie din Craiova au jurat devotament față de Biserică la finele săptămânii trecute în Catedrala Maicii Domnului de la Dud. Evenimentul, la care au luat parte proaspeţii absolvenţi, părinţii acestora, apropiaţi şi prieteni, a fost prefaţat de Slujba Euharistică, săvârșită de soborul părinţilor profesori, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei şi decan al Facultăţii de Teologie din Craiova.
„Numai Dumnezeu este Acela Care face să crească”
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Irineu a tâlcuit pericopa evanghelică din ziua de rând, despre „Potolirea furtunii pe mare”. După cuvântul exegetic, Mitropolitul Olteniei i-a binecuvântat pe tinerii teologi şi le-a vorbit despre rolul pe care îl vor avea ca lucrători în ogorul Domnului. „Ne-am străduit, ca profesori, să semănăm sămânţa cea bună, care nu este a noastră, ci a lui Dumnezeu. Am putea spune chiar că El Însuşi este Sămânţa care germinează în sufletul nostru, creşte şi se dezvoltă în funcţie de voinţa, faptele şi viaţa curată pe care o avem, spre a putea să ajungem şi noi, aşa cum spunea Sfântul Apostol Pavel, la măsura vârstei lui Hristos. Vă îndemnăm aşadar să înmulţiţi talanţii pe care i-aţi primit. Noi am fost doar cei care am udat, alţii au semănat, dar numai Dumnezeu este Acela Care face să crească. Vă îndemnăm să deveniţi vase bine plăcute lui Dumnezeu, să fiţi cu adevărat sarea pământului. Căci toţi vom da socoteală înaintea Tronului Ceresc, noi pentru ceea ce v-am învăţat, voi pentru ceea ce veţi aplica din aceste cunoştinţe în misiunea ce vă este încredinţată ca lucrători în ogorul Domnului. Apoi, să nu uitaţi că Învăţătorul suprem este Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. Spre El trebuie să privim întotdeauna cu luare aminte şi când veţi întâmpina valurile greutăţilor, ale necazurilor sau ispitelor şi ale altor lucruri rele venite de la vrăjmaşul diavol, să vă aduceţi aminte de cuvintele Mântuitorului: «Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!»”, a spus IPS Irineu.
O nouă sesiune de admitere
Facultatea de Teologie din Craiova se pregăteşte săptămâna aceasta de cea de a doua sesiune de admitere, pentru specializările Teologie Pastorală şi Artă Sacră. Astfel, marţi, 15 septembrie, candidaţii înscrişi vor susţine proba psihologică şi examenul de aptitudini muzicale şi oratorice, umând ca miercuri, 16 septembrie, să se prezinte la proba scrisă la disciplina Dogmatică, respectiv la evaluarea practică la desen. Tot azi, 15 septembrie, candidaţii înscrişi la masterat, specializarea Teologie şi Cultură, în cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova, susţin proba scrisă la dogmatică. Rezultatele se vor afişa joi, 17 septembrie.