„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Noi activităţi la Biserica Brânduşa din Craiova
Parohia „Sfântul Nicolae”-Brânduşa din Craiova a organizat la începutul acestei luni mai multe activităţi cu tinerii. Astfel, în prima duminică a Postului Mare, membrii grupului de cateheză au participat la Sfânta Liturghie, după care au mers în Parcul Romanescu, unde au participat la mai multe activităţi interactive. De asemenea, cu ocazia zilelor de 1 și 8 Martie, tinerii au oferit din partea parohiei flori la peste 100 de doamne și domnișoare prezente la rugăciune în sfântul locaş de închinare. În această iniţiativă s-au implicat şi micuţii de la Grădinița „Voiniceii”, care au dăruit felicitări și mărțișoare, realizate sub coordonarea educatoarei Nela Stancu. La final, agapa oferită tuturor a punctat o zi superbă de primăvară. Joi, 9 martie, la invitația domnului Viorel Popescu, preotul paroh Gabriel Sorescu a făcut o vizită la Penitenciarul Pelendava-Cârcea, unde a susținut o cateheză despre „consecințele violenței în familie”. Au participat o grupă de deținuți, care s-au rugat la final, împreună cu părintele Gabriel.
Din programul activităţilor viitoare, programate la Biserica Brânduşa, se numără în această perioadă şi citirea Psaltirii. Astfel, în fiecare seară de luni se vor citi câte 3 catisme, apoi se vor pomeni pomelnicele date de credincioși. De asemenea, duminică, 26 martie, va fi organizat un pelerinaj la mănăstirile din Mehedinți. După participarea la Sfânta Liturghie la "Sfânta Ana"-Orșova, credincioşii vor vizita mănăstirile Mraconia, Vodița și Strehaia.