„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Noi activităţi pentru copiii Centrului social „Best Life”
Centrul social multifuncțional „Best Life” pentru copiii dezavantajați social al Arhiepiscopiei Craiovei a organizat pentru aproximativ 40 de elevi de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” și Școala Gimnazială nr. 3 din municipiul Băilești, beneficiari ai așezământului social din Craiova, o serie de acțiuni recreativ-educaționale. Vineri, 24 noiembrie, copiii au participat la un atelier de creație desfășurat la Centrul „Best Life”, au vizitat Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, unde au vizionat un film animat, au vizitat în continuare Casa Memorială „Elena Farago” și Secția de Istorie și Arheologie a Muzeului Olteniei. La activitate au fost prezenți voluntari din Spania și Turcia ai Asociației „Comunități Pentru Tineret”, în cadrul proiectului de voluntariat „First ACT”, și ai Asociației Dominou din Craiova. „Copiii au reacționat pozitiv la activitățile propuse, au socializat, au colaborat în cadrul atelierului de creație și au avut prilejul de a vizita două instituții de cultură importante din Craiova, cu care Centrul «Best Life» are încheiate convenții de parteneriat și care ne-au sprijinit de-a lungul acestor ani.
Mulțumim, de asemenea, reprezentanților celor două școli din municipiul Băilești, respectiv doamnei director Angela Staicu, de la Școala Nr. 3, doamnelor învățătoare Nicoleta Dunavățu și Liliana Radu, de la Școala Nr. 3, și domnului învățător Paul Vădeanu, de la Liceul Teoretic «Mihai Viteazul» din municipiul Băilești”, a declarat educator Loredana Nisipașu, coordonatorul Centrului social „Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei.