„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
O ctitorie boierească cu valoare biseculară
La 40 km de municipiul Craiova, în Protopopiatul Craiova Nord, se află Parohia Argetoaia. Localitatea este legată de numele boierilor Argetoieni, mândrindu-se cu o biserică de peste 200 de ani.
Parohia Argetoaia se găsește așezată la 40 km de municipiul Craiova și face parte din Protopopiatul Craiova Nord. Comuna Argetoaia a luat ființă odată cu venirea pe aceste meleaguri a boierilor Argetoieni, al căror nume îl și poartă. Denumirea așezării derivă de la Argidava, localitate prin care trecea drumul roman din Moesia spre Tibiscum-Răcari și mai departe spre Pelendava. În componenţa comunei se află satele: Salcia, Macrea, Teascu din Deal, Teascu din Vale, Ursoaia, Leurdoasa, Băranu, Novacu, Berbeșu, Iordăchești, Atârnați, Bălăcești, Grădinărești, Piria. Prima atestare documentară apare la data de 15 octombrie 1595. Apare consemnată aici donaţia pe care o face doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul, către Mănăstirea „Dintr-un Lemn”, căreia îi parvenea astfel moșia Piria. Un an mai târziu, stareța mănăstirii întocmeşte o scrisoare către divan, cerând respectarea hotarelor moșiei Piria de către boierii Argetoieni. Într-un alt document, Zapisul lui Leon Vodă din 16 mai 1632, îl găsim menţionat pe „Mihai Aost din Argetoaia”.
Ctitorie a boierilor Argetoieni
Biserica Parohiei Argetoaia a fost împodobită cu trei hramuri: „Sfântul Nicolae”, „Sfântul Ioan Botezătorul” și „Sfântul Gheorghe”. Este monument istoric, cu o vechime de peste 200 de ani. Locaşul de închinare a fost sfinţit la 6 octombrie 1813, lucru consemnat cu negru, în alfabet chirilic, pe peretele de vest al pridvorului, la exterior, unde stă scris: „Această sfântă biserică sa zugrăvit de mine robul lui Dumnezeu Ioan Dascălu… Craiova, 1813”.
Biserica a fost construită în timpul domnitorului Caragea. Între documentele care certifică acest aspect se află cele două pomelnice epigrafice, datate 1795 și 1841. Tot în acest sens, Sinodiconul sfântului locaş arată că este „ctitoria lui Ion Argetoianu, biv vel clucer, a soţiei sale Ecaterina Obedeanca, a lui Gheorghe Argetoianu, biv vel paharnic şi a Ilincăi Buzescu - cu toţii boieri din neamul Argetoi”, iar crucile de lemn pictate din cimitirul satului Salcia sunt de asemenea declarate monument istoric. Este cunoscut faptul că familia Argetoianu este atestată în documentele vremii încă din anul 1668, atunci când într-un document privitor la Cerneți apare și semnătura lui Mihaiu Hargetoianu, care avea titlul de vel stolnic. Tot de la sfârșitul secolului al XVII-lea, într-un act domnesc, datat 1697, întâlnim un „Dumitrașco Argetoianu, vel Căpitan”.
Biserica a fost aşadar zidită de Ion și Gheorghe Argetoianu în anul 1813 din cărămidă, având forma de corabie, pictată în frescă - stil bizantin, de un oarecare zugrav, Ioan Dascălul. În anul 1913 a mai suferit reparații și retușări la zugrăveală făcute de pictorul Șt. Năchescu. În jurul ei se afla altădată cula boierească, precum şi o cruce de piatră, pusă de Gheorghe Argetoianu în amintirea „cuconului Nicolae” și datată 1558. În sfântul locaş se găseşte mormântul unuia dintre ctitori, Constantin Argetoianu, trecut la cele veşnice în anul 1860.
Sfântă Liturghie arhierească la două secole de la zidirea bisericii
În anul 2008, biserica parohială a fost integral restaurată, fiind resfinţită la 24 mai, acelaşi an, de către Preasfinţitul Gurie, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei. Lucrările de renovare şi consolidare au fost coordonate de preotul paroh Dumitru Nistor. Sfinţia sa a fost răsplătit pentru întreaga activitate pastoral-misionară de IPS Părinte Mitropolit Irineu, acordându-i-se gramată chiriarhală de mulţumire şi apreciere în cadrul Sfintei Liturghii arhiereşti, săvârşită aici în ziua de 6 octombrie 2013, cu prilejul împlinirii a două secole de la zidirea sfântului locaş.