O istorie adusă la viaţă şi pusă în slujba Bisericii

Una dintre cele mai de seamă piese ale patrimoniului imobil al Arhiepiscopiei Craiovei, Palatul Mitropolitan „Vorvoreanu”, a intrat într-un amplu proiect de restaurare. Desprinsă de sub patina timpului, frumoasa clădire din strada Fraţii Buzeşti nr. 10 se apropie pe zi ce trece de strălucirea de altădată.

Din zi în zi, Palatul „Vorvoreanu” caută tot mai încrezător spre strălucitul său început. Cu binecuvântarea Înalt­preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, clădirea a fost inclusă într-un amplu proces de restaurare. Faţada exterioară şi acoperişul sunt aproape gata, urmând ca în scurt timp să se finalizeze ultimele detalii şi retuşuri stilistice.
A trecut aproape un secol de când palatul boierului Gheorghe Vorvoreanu răsărea falnic în mijlocul Craiovei, îmbogăţind prin aerul său aristocrat salba celor mai frumoase clădiri ale urbei. Timpul l-a purtat de foarte multe ori de la strălucire la declin, pecetluindu-l cu trecerea sa ireversibilă. Ceea ce-l face însă atât de special este aşezarea sa în slujba Bisericii oltene. Un dar din darul lui Dumnezeu, o împărtăşire din filantropia unor oameni de mare spirit, care au înţeles că fără binecuvântare lucrul pământesc nu se sfinţeşte, ci rămâne efemer şi se transformă până la urmă în cenuşă. Acesta este, în câteva cuvinte, destinul unui loc care s-a dăruit Bisericii spre folos şi rânduială sfântă.

Scurt istoric al clădirii

A fost ridicată la începutul secolului XX, în anii 1905-1910, după planurile cunoscutului arhitect Dimitrie Maimarolu. Armonia formelor, împletite autentic într-un curat stil renascentist, aduce laolaltă delicateţea şi fineţurile unui interior bogat în decoraţii şi ornamente, cu impetuozitatea formelor şi basoreliefurilor exteriore. Frumoasa arhitectură interioară se oglindeşte în coloanele cu capitele compozite, în pereţii decoraţi cu lambriuri sau acoperiţi cu mătase, în plafoanele încrustate în stuc aurit sau pictat. Nu pot trece neobservate nici candelabrele din cristal de Murano şi Bohemia, vasele japoneze sau mobilierul marca „Empire” şi „Seccesion”. Motivele fitomorfe şi zoomorfe (bujori, irişi, maci, fluturi, păuni) împodobesc frumos faţadele şi ornamentaţiile palatului. Toate acestea au fost pecetluite de dibăcia marelui pictor polonez Francisc Tribalski. Maestru al picturilor murale, artistul s-a stabilit în Cetatea Băniei înainte de 1890, la invitaţia familiei regale. Timp de peste patru decenii a fascinat întreaga burghezie doljeană printr-un stil original, plin de culoare şi viaţă. Creaţia sa a rămas în istorie, putându-se admira şi astăzi în Liceul „Carol I” din Craiova, Palatul Administrativ al judeţului Dolj, Palatul „Jean Mihail”, astăzi Muzeul de Artă, biserica catolică „Sfântul Anton”, clădirile „Scrisul Românesc” şi „Ramuri”. A lucrat pentru cele mai importante familii boiereşti ale timpului, reuşind să decoreze cu succes reşedinţele Romanescu, Săvoiu, Pleşa, Peresuti, Delabarba, Economu, Popp, Marincu şi Drăgulescu. Cu toate acestea, capodopera marelui artist rămâne de departe Palatul „Vorvoreanu”. Aici a lăsat cea mai mare parte a talentului său, imprimat ca un testament în fiecare decoraţie.

În timpul regimului comunist, Casa „Vorvoreanu” a fost naţionalizată, iar bunurile şi terenurile familiei, confiscate. Cu toate acestea, jertfa înaintaşilor nu a rămas nerăsplătită şi, în data de 31 mai 1964, după repetate demersuri înaintate de reprezentanţii Arhiepiscopiei Craiovei către Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, bijuteria din strada Fraţii Buzeşti nr. 10 a trecut în proprietatea Bisericii oltene, la schimb cu Casa Băniei. Se împlinea astfel năzuinţa Mitropolitului Firmilian Marin, exprimată cu voce tare în şedinţa Adunării eparhiale din data de 25 martie 1956: „O reşedinţă proprie defineşte însăşi aşezământul, îl fixează, îi dă garanţie de durată, îl statorniceşte în conştiinţa publică, îi dă încrederea clerului şi a credincioşilor”. Bucuria visului împlinit a fost împărtăşită în Adunarea eparhială din decembrie 1965, cuvintele marelui mitropolit rămânând memorabile: „Mitropolia Olteniei a căpătat simţământ de durabilitate şi propria ei respiraţie ca o fiinţă vie şi vrednică de lucru” (pr. ic. stavr. D. Păunescu, „Orânduieli economice-gospodăreşti în Arhiepiscopia Craiovei”, în Revista Mitropolia Olteniei, nr. 5-6/1970, pp. 430-431). De la această bază, vlădica Firmilian a ridicat din temelie Centrul eparhial care astăzi îi poartă numele, aşezându-l în vechea vatră a Vorvorenilor.

Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a dus la bun sfârşit lucrarea înaintaşului său. Astfel, în timpul arhipăstoririi sale ca Mitropolit al Olteniei, Centrul eparhial a fost sfinţit şi dat definitiv în folosinţă. Tot în această perioadă, în curtea vechilor Vorvoreni a răsărit o frumoasă bisericuță din lemn, strămutată aici în anul 1975, tocmai din Tălpășeștii Gorjului. Sfântul locaș, închinat Tuturor Sfinţilor, are o vechime de peste 230 ani şi a fost ctitorit de monahul Daniil din lavra Tismanei, cu sprijinul gorjenilor din Tălpăşeşti. Astăzi funcţionează în regim de paraclis mitropolitan, cu program liturgic zilnic.

Mitropolitul Nestor Vornicescu a reuşit să includă întregul complex „Vorvoreanu” într-un album turistic ilustrat al monumentelor de patrimoniu din Mitropolia Olteniei.