Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia O nouă sesiune a examenului de capacitate în Mitropolia Olteniei

O nouă sesiune a examenului de capacitate în Mitropolia Olteniei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Oltenia
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 07 Feb 2017

Mitropolia Olteniei, în colaborare cu Facultatea de Teologie din Craiova, organizează o nouă sesiune pentru examenul de capacitate preoţească, în sesiunea martie 2017. Examenul se va desfă­şura în perioada 28 februarie - 1 martie, la Centrul de restaurare, conservare, patrimoniu şi vizualizare din Craiova, str. Brestei nr. 24. Astfel, la 28 februarie, de la ora 9:00, este programat examenul scris la dogmatică, misiologie şi administraţie parohială pentru toţi candidaţii. De la ora 14:00, va avea loc examenul oral la teologie liturgică, omiletică, catehe­tică şi muzică bisericească pentru candidaţii din Arhiepiscopia Râmnicului, Episcopia Severinului şi Strehaiei şi Episcopia Slatinei şi Romanaţilor. În data de 1 martie, de la ora 9:00, este programat examenul oral la teologie liturgică, omiletică, catehetică şi muzică bisericească pentru candidaţii din Arhiepiscopia Craiovei.

La examenul de capacitate preoţească pot participa absol­venţi ai Facultăţii de Teologie, Specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală, fii duhovniceşti ai epar­hiilor sufragane Mitropoliei Olte­niei, cu binecuvântarea chiriar­hului locului.

De asemenea, can­didaţii pot fi căsătoriţi sau necă­sătoriţi, iar în urma examenului promovat pot solicita, timp de un an, un post vacant de preot; dacă în această perioadă nu sunt nu­miţi într-un post de preot, trebuie să repete examenul de capacitate. Can­didaţii care obţin o medie mai mare de 9,00 pot solicita timp de doi ani un post vacant de preot. Dacă în această perioadă nu sunt numiţi într-un post de preot, trebuie să repete examenul de capacitate. Media generală de promovare a examenului de capacitate este de cel puţin 7,00, cu nici o notă sub 6,00 la probele examenului.

Depunerea dosarelor se va face la Centrul Mitropolitan din Cra­iova, Biroul de învăţământ, catehizare şi activităţi cu tineretul în perioada 13-24 februarie, achitându-se suma de 200 de lei pentru înscrierea la examen.

Tematica examenului de capacitate întocmită de Facultatea de Teologie din Craiova se află afi­şată în regim permanent pe site-ul Mitropoliei Olteniei, la adresa http://www.mitropoliaolteniei.ro/wp-content/uploads/2012/10/Tematica1.pdf.