„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Oră de cateheză în Parohia Rovine
Grupul de catehizare „Sfântul Ambrozie cel Mare” din Parohia Rovine, municipiul Craiova, s-a întâlnit la finalul săptămânii trecute pentru o nouă activitate catehetică. Tematica dezbătută împreună cu pr. Marius Bârlădeanu a fost „Fericitul Ieronim: monahism, educație și pedagogie creștină”. „O mare importanță în educație va fi acordată exemplului personal al părinților, precum și al anturajului școlar și casnic al copilului. Copilul va beneficia de o triplă formare: atât cultural-intelectuală, fizică, dar și spirituală, religioasă. Un element novator pentru Antichitatea greco-romană este insistența asupra rolului educativ-formator al femeii, precum și promovarea educației fetelor, știut fiind faptul că principalii beneficiari ai educației erau băieții, fetele primind cel mult o educație în sânul familiei. Astfel, femeia, potrivit Fericitului Ieronim, are aceleași drepturi la educație ca și bărbatul, Biserica netrebuind să facă distincții de nici un fel, fiindcă toți suntem una în Hristos”, a spus pr. Marius Bârlădeanu, coordonatorul Grupului de catehizare „Sfântul Ambrozie cel Mare” din Parohia Rovine.