„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție
Pelerin pentru o zi în Arhiepiscopia Râmnicului
Biroul de catehizare a rromilor din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului a organizat duminică, 25 februarie, un pelerinaj la Biserica Drăgănescu, Mănăstirea Radu Vodă din București și Catedrala Patriarhală. În cadrul acestui pelerinaj, credincioșii au participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă, unde s-au putut închina la racla cu moaștele Sfântului Nectarie, mare făcător de minuni. „Prin pelerinaj, creștinul depășește dificultăți ale vieții și află în multe situații rezolvarea unor probleme. Pelerinajul înseamnă pentru mulți spațiul și timpul în care toți oamenii sunt la fel, în care nimeni nu dorește să arate diferența de condiție socială, bogăție, funcție și altele”, a subliniat părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Biroului eparhial de catehizare a rromilor din Arhiepiscopia Râmnicului. Acest pelerinaj face parte din programul „Phirutno vas o des - Pelerin pentru o zi”.



.jpg)