„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Pelerinaj pentru elevii Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” din Băilești
Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din municipiul Băilești, județul Dolj, a organizat marți, 5 iunie, un pelerinaj de o zi pentru 34 de elevi din cadrul unității de învățământ. Cu acest prilej, în cadrul activității cultural-religioase coordonate de profesorii la disciplina religie Popescu Marioara și Anghelache Dan, copiii au vizitat Mănăstirea Lainici din județul Gorj, Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara, cât și operele marelui sculptor Constantin Brâncuși, din Târgu Jiu. Astfel, copiii s-au închinat la moaștele Sfântului Irodion și la Icoana Maicii Domnului „Grabnic-Ascultătoare” de la Mănăstirea Lainici și au ajuns la mormântul părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop. „Activitatea a avut drept scop promovarea valorilor culturale și spirituale și ne bucurăm să îi putem implica în acțiuni prin care să îi apropiem și mai mult de Dumnezeu și de Biserică. Copiii s-au rugat la Sfântul Irodion, ocrotitorul Mănăstirii Lainici, au aflat despre viața sfântă pe care sfântul cuvios a avut-o și despre canonizarea «Luceafărului de la Lainici»”, a declarat prof. Marioara Popescu, profesoară la disciplina religie în cadrul Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” din Băilești.