„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus și mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Pomenirea părintelui Alexandru Racu
Părintele arhid. Alexandru Racu a fost pomenit joi, 26 aprilie, în Catedrala „Maica Precista”-Dudu din Craiova, la împlinirea sorocului de un an de la trecerea sa la cele veşnice. Slujba Parastasului a fost săvârşită de protos. Vladimir Dărângă, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Între cei care au venit să aducă cinstire marelui sacerdot al muzicii coral-religioase s-au numărat rude, prieteni, ucenici, membri ai coralelor pe care le-a dirijat de-a lungul vremii, precum şi numeroşi credincioşi craioveni. După împlinirea rânduielii de pomenire din sfântul locaş, preoţii au însoţit familia la Cimitirul Sineasca, unde se află mormântul venerabilului didascal.


