„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Praznic ales la Râmnicu-Vâlcea
Arhiepiscopia Râmnicului a îmbrăcat haine de sărbătoare în perioada 10-12 mai, cu prilejul sărbătorii „Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmni- cului, în Oltenia”. În ziua hramului a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, și Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu Preasfințiții Părinți Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Visarion, Episcopul Tulcii, Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.
În Duminica a treia după Paști, în Mitropolia Olteniei este prăznuită sărbătoarea „Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, în Oltenia”. În această zi, cetatea Râmnicului a îmbrăcat haine de sărbătoare, pentru a aduce prinos de cinstire și recunoștință Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, ctitorul Catedralei Arhiepiscopale și ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului.
„S-a ridicat cu puterea Sa dumnezeiască de pe pământ”
Numeroși credincioși din parohiile Arhiepiscopiei Râmnicului, însoțiți de preoți, au participat la Sfânta Liturghie, săvârșită la altarul amenajat pe platoul Catedralei Arhiepiscopale.
În cuvântul de învățătură împărtășit celor care au adus cinstire Sfântului Ierarh Calinic, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a vorbit despre sărbătoarea Învierii Domnului care „se înscrie în însăși existența credinței și a Bisericii, pentru că credința este legată de Biserică, iar Biserica este aceea care împreună cu tot poporul lui Dumnezeu, episcopi, preoți și credincioși, mărturisesc dreapta învățătură că Mântuitorul Hristos este Adevărul, este viu, înviat și înălțat de-a dreapta Tatălui ceresc și actual în viața noastră, a fiecăruia în parte. Așadar, pentru că orice adevăr are nevoie de o mărturisire a multor persoane, cum spune Sfântul Apostol Pavel, acest adevăr a fost mărturisit de mulți frați, de Sfinții Apostoli și de mulți alții care încă mai trăiau și puteau să mărturisească despre acest adevăr fundamental al Bisericii noastre. Cu adevărat, noi suntem mărturisitori ai acestui adevăr al Învierii Mântuitorului Hristos, adevăr ce se repetă permanent prin Sfintele Evanghelii. Deși noi, ca și femeile mironosițe, Îl mărturisim pe Mântuitorul permanent, ele sunt cele care, dis-de-dimineață, au mers să cerceteze mormântul Domnului, să-L ungă cu aromate, pentru că știau că în ajun, fiind foarte târziu, n-au putut să-L onoreze cu cinstea cuvenită, au venit să-I aducă cele necesare unei înmormântări demne. Uimirea lor a fost deosebit de mare pentru că acolo n-au găsit trupul Mântuitorului Hristos, au văzut numai îngerii care le-au adeverit cu tărie că a înviat și nu este aici. Mântuitorul Hristos S-a ridicat cu puterea Sa dumnezeiască de pe pământ, El Care a fost așezat ca un muritor, a înviat din morți dăruind lumii viață, libertate și Împărăția cerurilor. Învierea deschide Împărăția lui Dumnezeu, după cum Mântuitorul Hristos a făgăduit tâlharului de pe Cruce: «Astăzi vei fi cu Mine în Rai!» Acest astăzi este o realitate a Bisericii, de întărire pentru credincioși, pentru că la fiecare Sfântă Liturghie mărturisim «și ne învrednicește să ne împărtășim cu Tine mai cu adevărat în ziua cea neînserată a împărăției Tale». Toate s-au umplut de lumină: și cerul, și pământul, și cele dedesubt, pentru că Hristos a înviat, bucuria tuturor. El este cu adevăr viu și locuiește în fiecare dintre noi. Noi ne-am botezat întru moartea și învierea Lui, ne-am îngropat împreună cu El și ne-am ridicat împreună cu El. De aceea suntem făptură nouă și trăim într-o lume nouă. Mântuitorul Hristos nu mai este legat de cele pământești și intră prin ușile încuiate, însă El nu Se desparte de noi, nu Se dezbracă de firea noastră, nu Se depărtează de noi, ci, dimpotrivă, ne împărtășește în continuare de harul Său, al Învierii Sale”.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a vorbit apoi despre cinstirea pe care clerul și credincioșii din Oltenia o aduc în permanență Sfântului Ierarh Calinic: „cel care s-a ostenit și și-a arătat dragostea zidind această catedrală și Mănăstirea Frăsinei și multe alte biserici. Îl cinstim pe Sfântul Ierarh Calinic pentru că, pe unde mergem, găsim urmele sale, prin bisericile sfințite de el, prin mănăstirile care au fost ajutate și nu numai, prin sfintele sale icoane. Sfinții sunt prezenți în viața noastră. Li s-a dat acest dar de a fi acolo unde credincioșii îi roagă, într-o prezență concretă, de ajutor. Vindecarea ne vine de la sfinți, pentru că noi îi cinstim, îi rugăm, le sărutăm sfintele lor moaște, le sărutăm sfintele icoane, iar prin acestea, ca prin niște ferestre, pătrund în sufletele noastre razele Duhului Sfânt. Sfinții sunt întotdeauna pregătiți să vină în ajutorul nostru și o fac cu toată dragostea pentru că ei nu au o motivație omenească și au o dragoste dumnezeiască”.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu pentru binecuvântarea pe care a oferit-o preoților și credincioșilor prin slujirea la sărbătoarea hramului Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea, o sărbătoare inițiată după ce, la inițiativa Înaltpreasfinției Sale, în urmă cu șapte ani, Sfântul Ierarh Calinic a poposit, în cadrul pelerinajului organizat, în toate eparhiile Mitropoliei Olteniei. „Sfântul Ierarh Calinic a ctitorit Catedrala Arhiepiscopală, Seminarul Teologic, Mănăstirea Frăsinei, a organizat tipografia prin care a oferit păstoriților săi cuvinte ziditoare de suflet și pe care, ulterior, a oferit-o orașului Râmnicu-Vâlcea, căruia i-a reafirmat statutul de capitală a tipografilor. Sfântul Ierarh Calinic, Episcopul Râmnicului, atât în perioada stăreției sale în Lavra Cernicăi, cât și ca Episcop de Râmnic-Noul Severin, s-a dovedit a fi un atent povățuitor și îndrumător al călugărilor și al preoților. Lucrarea sa în istorica eparhie a Râmnicului s-a desfășurat pe multiple planuri, având drept coordonată fundamentală continuarea spiritualității filocalice pe care a moștenit-o de la înaintașii săi. Sfântul Calinic cerea călugărilor să aibă neîncetat în gură, în minte și în inimă rugăciunea lui Iisus. Sfântul nu doar a înființat mănăstiri și obști, ci le-a dăruit acestora, și prin ele și nouă astăzi, rânduieli după care să se călăuzească spre dobândirea Împărăției cerurilor”, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în cuvântul său.
La finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiată slujba de binecuvântare a raclei, confecționată în Atelierele Patriarhiei Române, în care au fost așezate părticele din moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. Sfintele odoare au fost dăruite de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2012, cu prilejul desfășurării unui pelerinaj istoric în perioada 28 aprilie - 5 mai 2012, când moaștele Sfântului Calinic de la Cernica au fost duse în pelerinaj în mai multe locuri de seamă din Mitropolia Olteniei, precum: Catedrala Mitropolitană din Craiova, Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea, Mănăstirea Frăsinei, Mănăstirea Bistrița, Mănăstirea Lainici, Mănăstirea Tismana, Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin, Mănăstirea Clocociov.
Din anul 2014, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost introdusă în calendarul Mitropoliei Olteniei, în Duminica a treia după Paşti (a Mironosițelor), sărbătoarea „Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, în Oltenia”, pentru a rememora evenimentul duhovnicesc și istoric din anul 2012.