„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Nimic nu este acoperit care să nu se descopere și nimic ascuns care să nu se cunoască. De aceea, câte ați spus la întuneric se vor auzi la lumină; și ceea ce ați vorbit la
Praznicul „Izvorul Tămăduirii” în Arhiepiscopia Craiovei
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși vineri, 21 aprilie, de praznicul Izvorul Tămăduirii, slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea Maglavit, din judeţul Dolj, cu prilejul sărbătoririi hramului sfântului locaş monahal. La eveniment sunt aşteptaţi credincioşi din toată regiunea Olteniei. Răspunsurile la strană vor fi date de către Grupul psaltic al Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova.
Credincioşii gorjeni, şi nu numai, vor participa vineri la hramul bisericii celei noi a Mănăstirii Lainici. Tot în această zi îşi sărbătoresc hramul: Mănăstirea „Sfânta Treime”-Strâmba Jiu, Biserica Grecească din Calafat, Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Băileşti, bisericile „Sfântul Calinic Cernicanul” şi „Sfinţii Arhangheli” din Craiova.



.jpg)