„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Pregătiri pentru ITO 2019 la Craiova
În perioada 5-8 septembrie 2019, Arhiepiscopia Craiovei organizează, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Irineu, Mitropolitul Olteniei, Întâlnirea Internațională a Tineretului Ortodox, ediția a VI-a. Obiectivul evenimentului este acela de formare a tinerilor, prin participarea la programe educative, spirituale, culturale și artistice, pentru a deveni la rândul lor formatori în comunitățile din care fac parte. Totodată, se dorește promovarea vieții religioase și culturale a Craiovei.
Pentru evenimentul mult așteptat, tinerii craioveni participă în perioada 4-10 iunie 2019 la prima sesiune de formare a voluntarilor ITO Craiova 2019. Echipa de pregătire a voluntarilor este formată din pr. Adrian Trifu, pr. Adrian Stănulică, Cristina Stamatoiu, diac. Mihai Ciurea și pr. Ion Reșceanu. Scopul acestui eveniment este acela de a-i informa pe tineri de amploarea întâlnirii din septembrie, dar și de a le insufla anumite abilități de lucru în echipă, de a-i învăța cum să aplaneze conflictele printr-o bună comunicare, care este dimensiunea etică a voluntariatului și ce foloase poate aduce. La aceste selecții participă tinerii din grupurile parohiale din oraș și din împrejurimi, elevii de la liceele craiovene și studenții din diferite asociații de tineret.
Celor peste 500 de voluntari le vor fi atribuite responsabilităţi, după cum urmează: voluntari pentru grupuri care vor avea atribuţii de orientare, îndrumare şi relaţionare a grupului, sub directa supraveghere a coordonatorului de grup. Pentru grupurile din Bisericile Ortodoxe Surori vor fi identificaţi voluntarii care cunosc o limbă străină de circulaţie internaţională (engleză, germană, franceză etc.) sau limba țării respective; voluntari în spațiile de cazare cu atribuţii în primirea şi cazarea grupului, înmânarea materialelor întâlnirii, distribuirea micului-dejun în caz de nevoie; voluntari moderatori pentru dezbaterile pe grupe (câte un moderator pentru fiecare clasă şi un moderator suplinitor pentru fiecare şcoală), cu aptitudini de comunicare şi de gestionare a unui grup de tineri. La finalul evenimentului, voluntarii vor primi un certificat de voluntariat și daruri din partea Arhiepiscopiei Craiovei.
În prima zi a sesiunii, 4 iunie 2019, au participat tinerii care au optat pentru înscrierea online, dar și elevii de la Liceul `Nicolae Titulescu~, sub îndrumarea doamnei prof. Cristina Deaconu. În a doua zi, 5 iunie 2019, au participat tinerii din „Grupul Maicii Domnului” al Paraclisului Mitropolitan „Sfântul Gheorghe”-Vechi, coordonați de către pr. Mihai Scorbură, și elevi ai Colegiului Național „Carol I”-Craiova, coordonați de profesorii de religie pr. Vintilă Belcineanu, prof. Ramona Diaconu și prof. Ionelia Țițirigă. În zilele următoare sunt așteptați tineri și elevi din alte licee și colegii craiovene, cum ar fi: Colegiul Național „Frații Buzești”, Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Velovan”, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul”, Liceul Teoretic „Henri Coandă”, Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”, Colegiul Național „Elena Cuza”, Colegiul Economic „Gheorghe Chițu”, Colegiul Tehnic Energetic, Liceul „Matei Basarab”, Colegiul Național „Ștefan Odobleja”, Colegiul Național „Constantin Brâncuși”, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto, Liceul de Arte „Marin Sorescu”, Liceul Voltaire, Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate etc.
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși din septembrie 2019, aflată la ediția a VI-a, dă șansa orașului Craiova să devină preț de câteva zile Capitală europeană și mondială a tinerilor ortodocși.