Ciobanul Petrache Lupu a fost omul care în ziua de vineri, 31 mai 1935, și următoarele două vineri, adică 7 și 14 iunie, a mărturisit că Dumnezeu i s-a arătat în chipul unui Moș. Mesajul care i-a fost dat de Dumnezeu să îl spună „la lume, la părinte, la primărie și la biserică” a fost mai mult un îndemn către lume, care dacă „nu se potolește (lumea), dacă nu țin sărbătorile, dacă nu se lasă de rele, dacă nu vin la biserică, dacă nu se apropie, atunci foc, atunci ne rupe muncile”.
Vestea acestor evenimente a marcat într-un mod pozitiv perioada interbelică, mulți oameni mergând către cioban, iar unii dintre ei primind chiar vindecarea neputințelor lor. Activitatea lui Petrache a fost susținută de conducătorii Bisericii, dintre care amintim pe Patriarhul Miron, Episcopul Vartolomeu, Episcopul Andrei Magheru ș.a., dar și de marii teologi ortodocși și de unii medici care au confirmat că Petrache Lupu nu este un bolnav mintal.
„Războiul se va pierde. Vin și trec rușii”
Mesajul de pocăință spus de Petrache către toți oamenii a ajuns până la regele Carol I, care a dorit să-l cunoască personal pe cioban. În acest sens a trimis o mașină pentru a fi adus la palatul Peleș. În acest moment, lui Petrache Lupu i s-a dat posibilitatea să transmită și „celui mai mare om din țară” mesajul lui Dumnezeu, așa cum îl sfătuise Moșul. La 1 septembrie 1939 începe cel de-al Doilea Război Mondial. Bărbații erau luați în armată pentru a lupta, lumea începuse să se teamă. În timpul războiului, ciobanul Petrache Lupu va fi dus, de către generalul Ion Antonescu, cu avionul pe câmpul de luptă pentru a sfinți trupele române. După ce ciobanul s-a rugat pentru armată, el va face profeția că „războiul se va pierde. Vin și trec rușii”. Faptul îl va irita pe general, care a dat ordin să se facă în așa fel încât să nu se dea zvon între oameni, ca aflând soldații să cadă în deznădejde.
În toată perioada războiului, în schimb, unii din cei ce au făcut parte din armata română au ținut legătura cu ciobanul Petrache Lupu, căruia îi trimiteau bani pentru construirea noii biserici începute cu câțiva ani înaintea începerii războiului. Unul dintre aceștia este fiul lui Grigore Sorănescu din comuna Cozia, care îi confirmă primirea chitanței cu banii trimiși de fiul lor de pe front: „Cu onoare vă comunicăm că am primit chitanța Dv. Nr. 213/ 943, în valoare de lei 500 sumă depusă de fiul meu, Sterian Sorănescu de pe front”.
Alții au reușit chiar din locuri îndepărtate, cum ar fi Ungaria, să trimită scrisori către Petrache Lupu în care cereau să înalțe rugăciuni pentru întreaga armată și să îi întărească în credință, precum vedem în scrisoarea trimisă în 1943 de sergentul-major Hărțău din comuna Pilu, județul Arad, scrisoare semnată de mai mulți ostași ai țării. Iată un fragment al scrisorii: „De aici dela mare depărtare de țara mi iubită, îți scriu aceste rânduri. Aici în țara fără biserici unde ne aflăm, am nevoie mare de ajutorul lui Du(mne)zeu. Poate că te vei întreba sfinte Petre cine sunt ieu cela ce îți scriu, ieu sunt un fiu al bisericii ortodoxe creștine care din voia lui Du(mne)zeu sfântul mă găsesc pe front la datorie. Duc lupta alături de ceilalți camarazi și cu toții luptăm pentru a distruge pe cei ce ne amenință neamul și biserica.
Noi cari luptăm cu credință pentru a ne apăra neamul și religia, avem mare nevoie de ajutorul b. Du(mne)zeu spre a ne întări sufletele, a ne oțeli trupurile, ca apoi în numele sfintei Cruci să ducem lupta până la sfârșit”.
Alături de cei care reușeau să trimită scrisori către Petrache de pe câmpul de luptă, mai erau și cei din familiile lor, care îl rugau să se roage pentru a-i revedea sănătoși: „Vă rog, Sfinte Părinte, rugați-vă pentru casa noastră, copiii noștri și toate rudele noastre. Să petrecem sănătoși ori unde ne găsim, și să ne păzească pe toți, de toate primejdiile războiului, și bombardamente. D(umne)zeu și Maica D(omnu)lui să fie cu noi toți, ori unde am fi. Și să-l păzească sănătos pe Filip cari este pe front și să fie cât mai curând acasă la soție și copii sănătos, fereștel Doamne de toate relele”.
„Ajutându-mi bunul Dumnezeu să scap de răsboiul din Ungaria”
Ciobanul Petrache Lupu, pe cât de simplu era în vorbă și în purtare, a reușit să trezească în inimile oamenilor credința față de Dumnezeu. În perioada războiului, mărturisea soția sa Veta, că lipsea uneori și câte o săptămână de acasă, timp în care era luat și dus în mijlocul soldaților români pentru a le vorbi și a-i întări în credință.
Întreținerea legăturii dintre Petrache Lupu și soldați, dar și recunoștința celor din urmă față de faptul că a înălțat rugăciuni către Dumnezeu în timpul în care ei se aflau pe câmpul de luptă, se poate observa din scrisorile trimise către el după revenirea soldaților acasă. În ele Îi dau slavă lui Dumnezeu și îi mulțumesc ciobanului pentru ajutorul acordat prin rugăciunile sale în această perioadă grea a istoriei. Unul dintre soldați a fost Ion Bogdan din comuna Măceșul de Sus, județul Dolj, care a trimis această scrisoare în 1945: „Neică Petrache, Ajutându-mi bunul Dumnezeu să scap de răsboiul din Ungaria, m’am gândit să-ți scriu și d-tale această scrisoare de mulțumire. Din anul 1936 eu m’am schimbat cu totul. Gândul meu a fost numai la Dumnezeu și Maglavit; iar din cauza aceasta bunul Dumnezeu mi-a ajutat de m’am văzut iarăș acasă sănătos, și sunt mulțumit pentrucă m’a apărat precum l’am rugat. Fiind cam departe și timpurile grele nu am putut să vin gândul meu a fost și va fi numai la bunul D(umne)zeu și locul sfânt”.
Prin aceste scrisori se arată rolul binefăcător al minunii de la Maglavit asupra soldaților români și a familiilor lor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În această perioadă un rol semnificativ în întărirea conștiinței religioase a oamenilor l-au avut și revelațiile Moșului care a lucrat prin persoana unui om simplu, nebăgat de nimeni în seamă, dar ale cărui vorbe au lucrat mai mult sau mai puțin în sufletele celor care l-au ascultat.
