„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Programe de formare profesională în cadrul Asociației „Vasiliada”
Peste 300 de persoane din mediul rural au fost calificate gratuit de către Asociația „Vasiliada”, pe parcursul unui an, în domenii precum: îngrijire bătrâni la domiciliu, construcții, frizerie, antreprenoriat și brutărie. Ținând cont de solicitările și nevoile participanților, Asociația „Vasiliada” a introdus în serviciile de formare profesională și un curs de inițiere în limba engleză pentru aceștia. Astfel, până la sfârșitul anului, aproximativ 220 de persoane vor urma cursul de limba engleză, în urma căruia vor obține o diplomă avizată de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, recunoscută la nivel național și în cadrul Uniunii Europene. „La Asociația «Vasiliada» ne străduim să ajutăm fiecare persoană aflată în dificultate să depășească situația în care se află și să poată duce o viață independentă. Considerăm că unul dintre factorii care pot genera schimbare în viața semenilor noștri este educația sau formarea profesională, drept pentru care componenta educativă este prezentă în toate proiectele noastre“, a declarat părintele Adrian Stănulică, președintele Asociației „Vasiliada”. Cursurile vor avea loc în localitățile Lipovu (Dolj) și Bâlteni (Gorj), unde funcționează două centre de sprijin, asistență și servicii integrate înființate de Asociația „Vasiliada”. „A fost o experiență interesantă, care mi-a dat încredere în propriile forțe și pentru asta mulțumesc Asociației «Vasiliada»“, a mărturisit unul dintre participanții la cursul de frizerie. Activitățile menționate mai sus fac parte din proiectul POSDRU/139/5.2/G/125762 „Trans-FORMARE pentru o viaţă mai bună în mediul rural“, implementat de Asociația „Vasiliada” în parteneriat cu Asociația „Mereu pentru Europa’’ cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.