„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar de ziua și de ceasul
Proiect medical pentru elevii unei școli sanitare
Elevii Școlii Postliceale Sanitare „Sfântul Luca al Crimeii” din cadrul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea au iniţiat un nou proiect medical. Astfel, săptămâna trecută, sub coordonarea cadrelor medicale, elevii au măsurat tensiunea arterială și au desfășurat alte activități medicale în conformitate cu pregătirea specifică. Prezența tinerilor a fost apreciată de autoritățile locale, de persoane vârstnice și de participanții la activitățile educative, fiind o modalitate de afirmare a necesității educației sanitare în vederea protejării darului vieții și adoptării unui mod de viață sănătos.



.jpg)