„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe Levi al lui Alfeu șezând la vamă și i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, ridicându-se, I-a urmat. Și, când ședea El în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși
Proiect misionar la Biserica „Sfântul Nicolae” - Brânduşa din Craiova
Parohia „Sfântul Nicolae” - Brânduşa din Craiova desfăşoară în perioada Postului Sfintelor Paşti cea de-a IX-a ediţie a proiectului pastoral-misionar „Prima spovedanie”. Evenimentul se adresează persoanelor care nu şi-au mărturisit niciodată păcatele în faţa preotului duhovnic şi se hotărăsc să facă acest pas important în viaţa unui creştin ortodox. „Anul acesta proiectul nostru are ca motto: «Nu fi singur!» și îndeamnă pe fiecare creștin să convingă un prieten, un coleg, o rudă să primească Taina Spovedaniei într-una din zilele Postului Mare. Intenţia noastră este de a convinge cât mai mulți creștini să înceapă să-și trăiască credința în mod deplin, primind Taina Sfintei Spovedanii”, ne-a precizat părintele paroh Gabriel Sorescu, iniţiatorul acestui proiect.


