„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Proiecte catehetice şi filantropice în Parohia Valea Bisericii-Orleşti
Parohia Valea Bisericii-Orlești, din judeţul Vâlcea, organizează în această perioadă mai multe proiecte social-pastorale. Primul dintre ele, intitulat sugestiv „Grupul de inițiativă în educație și timp liber de calitate”, este coordonat de pr. paroh, Luca-Georgian Sîia, şi cuprinde mai multe seri duhovnicești organizate la nivel de parohie, în perioada Postului Mare. „Ținem seama că în viața omului creștin-ortodox, un rol deosebit îl are virtutea responsabilității sau asumării faptelor săvârșite, ceea ce numesc sfinții smerita cugetare. Fără prea multe eforturi, ne dăm seama că în viața noastră există mai întâi cauzele spirituale ale bolilor, care duc apoi la suferința trupului. În sinteza Referatului Biblic al Sfinților Părinți învățăm faptul că centrul vieții noastre este inima, căci toate vin din inimă, pleacă din inimă, toate trec prin inimă și toate există în inimă”, a spus pr. Sîia. Tot între proiectele iniţiate de Parohia Valea Bisericii-Orleşti se numără şi acţiunea filantropică „Să-i îngrijim pe cei bolnavi!”. Sunt vizitaţi la domiciliu câțiva bolnavi, care primesc daruri de alimente și cuvinte de îmbărbătare.