„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Proiectul muzical-misionar „Mamă, icoană sfântă”
Grupul vocal al Asociaţiei „Părinţi pentru copii – Oltenia” a susţinut mai multe reprezentări dedicate mamei şi mărţişorului. Sub coordonarea Iulianei
Manda, cadru didactic de religie la Colegiul Naţional „Gheorghe Chiţu” din Craiova, copiii au dăruit un „mărţişor muzical” credincioşilor din Parohia „Sfinţii Împăraţi” – Obedeanu din Craiova, duminică, 5 martie.
Concertul de cântece „Mamă, icoană sfântă” a fost pregătit de grupul de copii al Asociaţiei „Părinţii pentru copii - Oltenia” şi a debutat la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - Oota, în prima duminică a Postului Mare. În Duminica Ortodoxiei, micuţii au fost primiţi cu dragoste de parohienii de la Biserica „Sfinţii Împăraţi” - Obedeanu. Momentul artistic, coordonat de prof. Iuliana Manda, a cuprins un generos buchet de cântece dedicate în principal mamei. În deschiderea programului, doamna prof. Silvia Cârţu, preşedinta Asociaţiei „Părinţi pentru copii - Oltenia”, a adresat mulţumire preoţilor şi credincioşilor din Parohia Obedeanu, amintind totodată rolul misionar al organizaţiei pe care o coordonează. „Ne bucurăm nespus pentru această invitaţie. Prezenţa noastră în rugăciune la Sfânta Liturghie ne întăreşte şi ne dăruieşte mult curaj pentru a-L mărturisi pe Mântuitorul Hristos. Suntem o asociaţie care promovează permanent legătura Familie-Şcoală-Biserică, triada indispensabilă unei societăţi sănătoase în care să triumfe şi să crească binele, credinţa şi virtutea. Prin cântecele lor, copiii aduc în sufletele noastre glasul părinţilor, al bunicilor, al profesorilor şi preoţilor care îi au în grijă, îi iubesc şi îi sprijină. De aceea, darul nostru de primăvară se îndreaptă în special spre mame. Ele sunt icoanele sfinte care nasc prunci şi, asemenea Maicii Domnului, duc mai departe odorul credinţei noastre ortodoxe”, a spus prof. Silvia Cârţu. La finalul întâlnirii, membrii Grupului „Glasuri cristaline” au primit iconiţe din partea preoţilor slujitori de la Obedeanu.
Următoarea vizită a micuţilor a fost luni, 6 martie, în platoul TVR Craiova, unde au interpretat, de asemenea, un buchet de cântece dedicate mamei. Ultima reprezentare a avut loc marţi, 7 martie, la Biserica „Eroii neamului” din Craiova.
Proiectul „Glasuri cristaline” este susţinut de Asociaţia „Părinţi pentru copii - Oltenia”, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Repetiţiile se desfăşoară în cadrul Centrului catehetic-misionar al Parohiei Oota.