Pustiul Iudeii și „Candela rugăciunii” Sfântului Eftimie

Între Ierusalim și vechiul Ierihon se află pustiul Iudeii, care a fost timp de secole leagăn și inspirație pentru eremiții veniți aici din lumea întreagă. Pustiul stâncos, cu înălțimi abrupte, care îți taie respirația, este așezarea perfectă pentru cei care caută împlinirea duhovnicească în sărăcia și pustia deșertului.

În pustiul Iudeii trăiesc și astăzi monahi care au lepădat complet lumea și se nevoiesc în singurătate desăvârșită pentru a gusta din darurile duhovnicești ale cerului. Mănăstirile din deșert, ridicate pe cele mai imposibile locuri, atrag mii de pelerini din toate părțile lumii, mai ales români și greci. În timpul secolelor patru și cinci, aici s-au coagulat primele comunități de monahi, care au fost atrași de trăirile biblice, despre sufletele care L-au găsit pe Dumnezeu în acest pustiu. Monahii au trăit o viață de lipsuri și de nesiguranță, în izolare, în interiorul peșterilor din versanții stâncoși și abrupți, care nu urcă spre cer, ci coboară în prăpăstii adânci.

Cine vrea să înțeleagă mai bine viața Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul sau pe cea a Sfântului Ioan Botezătorul trebuie să pășească cel puțin o dată în Pustiul Iudeii, locul unde acești oameni sfinți ai Vechiului și Noului Testament au trăit și L-au cunoscut pe Dumnezeu. În acest loc se află Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul”, reconstruită în secolul al XIX-lea, pe locul unei mănăstiri mai vechi, distrusă de invazia perșilor din anul 614, când lemnul Cinstitei Cruci a fost luat din Ierusalim. Aici se nevoiesc mai mulți monahi greci. Drumul spre mănăstire a fost refăcut și lărgit, astfel că pelerinii pot ajunge mai ușor la Mănăstirea Sfântului Gheorghe Hozevitul, unde a viețuit și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț, unul dintre cei mai iubiți și cinstiți sfinți ai vremurilor moderne. În pustiul Iudeii se află și Muntele Ispitirii, locul în care Mântuitorul a petrecut în post patruzeci de zile, iar la final a fost ispitit de diavol. Pus­tiul Iudeii este, alături de Muntele Sinai și de Muntele Athos, un far al Ortodoxiei autentice trăite, un loc al luptei cu patimile și un izvor de putere pentru cei care vin cu credință să-și liniștească sufletul.

Dacă în Egipt monahismul are reprezentanți pe Sfinții Antonie cel Mare și Pahomie cel Mare, mediul palestinian se bucură de Sfântul Eftimie cel Mare și de Sfântul Sava cel Sfințit. Spre deosebire de părinţii egipteni, care duceau o viaţă sihăstrească, Sfântul Eftimie cel Mare a fost cel care a pus bazele unei comunităţi în care totul era la comun. Rugăciunea, biserica, masa, îndeletnicirea zilnică - toate erau gândite în scopul unităţii.

Mănăstirea Sfântului Eftimie cel Mare

Armean de origine, Sfântul Eftimie a trăit în secolul al IV-lea, perioadă în care Biserica era tulburată de nenumărate erezii, de la arianism până la monofizism. Însă, în timp ce unii episcopi au făcut concesii puterii imperiale, Mănăstirea Sfântului Eftimie cel Mare a fost mereu păstrătoare a Sfintei Ortodoxii. Aflat astăzi în Israel, Aşezământul monahal este situat între Ierusalim şi Ierihon, în valea Iordanului. Acolo se află câţiva monahi, care ţin aprinsă candela de rugăciune a Sfântului Eftimie. Săpăturile arheologice au scos la iveală un întreg ansamblu monahal, ce îşi are începutul în secolul al IV-lea. Biserica centrală, una dintre cele mai vechi din lume, este înconjurată de un zid care are, la subsol, 150 de camere foarte mici, asemănătoare unor celule de închisoare. Erau chiliile monahilor care, după rânduiala Sfântului Eftimie, duceau o viaţă austeră şi foarte aspră. În centrul complexului, sub nivelul solului, se află gropniţa mănăstirii. Din cauza terenului arid, aşezământul a deţinut doar trei morminte. Părinţii care treceau la Domnul erau înmormântaţi în unul dintre ele, iar după şapte ani, osemintele le erau depuse în subsolul bisericii. Din rânduiala lui Dumnezeu, timp de 1.600 de ani, niciodată nu au existat probleme legate de ocuparea, mai devreme, a unuia dintre aceste trei locuri. (Pr. Marius Bârlădeanu)