„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
„Ruga orșoveană“ a ajuns la a VI-a ediție
În zilele de 31 mai şi 1 iunie, orşovenii au participat în număr mare la evenimentele cultural-artistice şi religioase, organizate începând cu anul 2008 de Parohia „Sfântul Nicolae”, sub genericul „Ruga orşoveană”, ajunsă la cea de-a șasea ediție. Iniţiativa preotului paroh Iulian Nedelcu, consilier cultural al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, s-a dorit a fi o restituire a unei tradiţii locale, întreruptă după anul 1951, odată cu deportările făcute în timpul regimului comunist în Câmpia Bărăganului. În primii ani, manifestarea cultural-artistică şi religioasă s-a desfăşurat într-un cadru mai restrâns, doar în incinta bisericii, însă de la un an la altul a căpătat noi dimensiuni. Curtea sfântului locaş de închinare a devenit, astfel, locul în care se întâlnesc sute de orşoveni pentru a se bucura la sărbătoarea comunităţii.
Evenimentul de anul acesta a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii din Duminica Rusaliilor şi a continuat cu vernisajul expozițiilor fotografice „Biserici din lemn din nordul județului Mehedinți”, realizată de Chirilă Enescu de la Muzeul de Artă din cadrul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta-Turnu Severin, și „Slujire și misiune în Parohia Orșova”, realizată de Ana-Maria Dumitrașcu, de la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” din Orșova. Au fost prezenți la eveniment reprezentanți ai autorităților locale și doi consilieri ai Episcopiei Severinului și Strehaiei, pr. Viorel Vlăducu și pr. Mihai Zorilă, care au transmis celor de față binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul mehedințenilor.
Un moment deosebit a constat în decernarea unor diplome de excelență olimpicilor orșoveni. Între aceștia s-au remarcat elevii Clubului Sportiv Orşova, medaliați la Campionatul European de Canotaj pentru juniori de la Racice din Cehia. Ziua de sărbătoare a continuat cu programe artistice susținute de elevii mai multor școli din Orșova și Drobeta-Turnu Severin.