În cea de-a patra duminică a Postului Mare, a Sfântului Ioan Scărarul, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a slujit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a Mănăstirii Crasna din judeţul Gorj.
La finalul slujbei euharistice, Mitropolitul Olteniei a rostit un cuvânt de învăţătură despre pericopa evanghelică duminicală ce relatează una din minunile Mântuitorului Iisus Hristos, vindecarea unui fiu lunatic, şi despre viaţa şi învăţătura Sfântului Ioan Scărarul, pomenit de Biserica noastră în Duminica a 4-a din Postul Mare. „Din textul evanghelic al acestei duminici (Marcu 9, 17-32) înţelegem că nu putem primi răspuns la rugăciunile noastre fără credinţă. Şi nu o credinţă de suprafaţă, pe care să o mărturisim numai cu vârful buzelor, ci o credinţă intensă, care să cuprindă întreaga noastră fiinţă. Cuvintele tatălui celui demonizat, «Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!» (Matei 9, 24), au ieşit din suflet, au ieşit din adâncul fiinţei sale. Să reţinem faptul că de fiecare dată când Dumnezeu intervine în viaţa noastră săvârşeşte un act creator. Precum la început «a zis şi s-a făcut», întotdeauna când ne tămăduieşte trupeşte şi sufleteşte, săvârşeşte acelaşi act creator. Când păcătuim, noi ne autodistrugem, ne fărâmiţăm, ne risipim. De aceea, vindecarea vine ca o refacere, o recreere, aşa cum cerem împreună cu Psalmistul: «Inimă curată zideşte întru mine Dumnezeule» (Ps. 50). Pe de altă parte, Evanghelia ne arată clar că numai prin post şi rugăciune putem birui duhurile necurate. Însuşi Mântuitorul Hristos, la întrebarea Apostolilor «noi de ce nu am reuşit să-l vindecăm», a răspuns: «Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post» (Matei 9, 29). Postul şi rugăciunea, adică aripile prin care ne putem înălţa de la cele pământeşti la cele cereşti, de la cele materiale la cele spirituale. Căci postul şi rugăciunea reprezintă arătura adâncă de primăvară din sufletele noastre, fără de care nu vor răsădi seminţele virtuţilor aşezate de Dumnezeu în viaţa noastră, ci ele vor fi precum sămânţa care a căzut pe piatră sau pe pământ neroditor. Toate acestea sunt completate şi de învăţăturile Sfântului Ioan Scărarul, pe care îl cinsteşte Biserica noastră în această zi. Un sfânt care, prin lucrarea sa de căpătâi, Scara, ne îndeamnă să urcăm şi noi pe scara virtuţilor spre Împărăţia cea veşnică a cerurilor. De aceea este recomandat atât monahilor, cât şi credincioşilor mireni să citească lucrarea Sfântului Ioan Scărarul în acest post, spre mângâierea sufletelor şi întărirea iubirii creştine faţă de Dumnezeu şi aproapele nostru”, a încheiat IPS Irineu.
Mănăstirea Crasna - file de istorie
Aşezat la poalele munţilor Parâng, aşezământul monahal de la Crasna a fost ridicat de Dumitru Filişteanu, nepotul marelui ban al Craiovei, Dobromir, văr cu Doamna Stanca, soţia lui Mihai Viteazul. Actuala biserică a fost zidită în anul 1636 din bolovani de piatră de râu şi cărămidă, în stil bizantin, cu o turlă octogonală pe naos. Pictura în frescă din biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” datează din 1757. Se remarcă tablourile de mare expresivitate şi tâmpla din vremea lui Matei Basarab. Foarte valoros este şi tabloul votiv înfăţişându-i pe Matei Basarab şi Mitropolitul Ştefan. De asemenea, catapeteasma din lemn este împodobită cu o sculptură ornamentală deosebită. De numele mănăstirii sunt legate multe tradiţii şi legende pline de învăţături duhovniceşti. Între ele se numără şi cea relatată de părintele Ioanichie Bălan, de la Sihăstria, care vorbeşte despre un pustnic venit din părţile Kievului, este vorba de Episcopul Ioan, vicar al cetăţii ruse prin anul 1915. Acesta, pe la anul 1920, a călcat acest pământ şi a vieţuit la Crasna trei ani, de aici retrăgându-se ca sihastru în Munţii Sihlei.
