„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sărbătoarea Sfintei Ecaterina în Cetatea Băniei
Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina este cinstită astăzi, 25 noiembrie, la Biserica Mântuleasa din Craiova. Cu acest prilej, preoţii slujitori vor săvârşi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi pomenirea ctitorilor cinstitului locaş de închinare. Tot în această zi, beneficiarii Centrului pentru persoane cu dizabilităţi, coordonat de Asociaţia Vasiliada, organizează o serie de activităţi dedicate sfintei ocrotitoare.
Prăznuirea Sfintei Muceniţe Ecaterina este legată în mod deosebit de viaţa liturgică a Bisericii Mântuleasa din Craiova, ca al doilea hram. Cu acest prilej, ca în fiecare an, părinţii slujitori săvârşesc Sfânta Liturghie şi slujba de pomenire a ctitorilor. La eveniment sunt aşteptaţi să participe mai mulţi elevi de la Colegiul „Fraţii Buzeşti” şi de la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova.
Sfânta Ecaterina, ocrotitoare a Bisericii Mântuleasa din Craiova
Biserica Mântuleasa a fost ridicată în jurul anului 1790, pe fundaţiile unei biserici de lemn mult mai vechi pe care istoricii o datează în jurul anilor 1680. Sfântul locaş a fost restaurat integral la sfârşitul secolului al XIX-lea, când au fost adăugate turnurile de la intrare şi a căpătat stilul arhitectural neoclasic. O nouă restaurare a avut loc în secolul XX, iar începând cu anul 2011, Biserica Mântuleasa a intrat într-un amplu proces de restaurare şi consolidare. În urma lucrărilor săvârşite, susţinute din fonduri europene, sfântul locaş a fost resfinţit la data de 3 noiembrie 2013, de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
În incinta sfântului locaş se găseşte şi Centrul de informare şi consiliere pentru persoane cu dizabilităţi „Sfânta Ecaterina“ din Craiova, aflat sub coordonarea Asociaţiei Vasiliada, care a fost înfiinţat în anul 2007. Scopul principal al acestuia este acela de a facilita integrarea socială şi economică a persoanelor cu dizabilităţi, prin oferirea serviciilor de mediere socială, în vederea găsirii unui loc de muncă, consiliere individuală şi de grup, activităţi de socializare şi petrecere a timpului liber, terapie ocupaţională.
Activităţi la Centrul pentru persoane dizabile „Sfânta Ecaterina”
Sfânta Muceniţă a fost cinsti- tă în mod deosebit şi la Centrul de informare și consiliere pentru persoane cu dizabilități „Sfânta Ecaterina” din Craiova, aflat sub coordonarea Asociației Vasiliada. Astfel, la noul sediu din strada Câmpia Islaz, beneficiarii vor lua parte mai întâi la slujba de Te Deum, precum şi la alte activităţi dedicate sfintei.
Centrul de informare și consiliere pentru persoane cu dizabilități „Sfânta Ecaterina” a fost înființat în anul 2007, cu scopul de a facilita integrarea socială și economică a persoanelor cu dizabilități, prin oferirea serviciilor de mediere socială în vederea găsirii unui loc de muncă, consiliere individuală și de grup, activități de socializare și petrecere a timpului liber, terapie ocupațională.