Sâmbătă, 17 martie, cu prilejul împlinirii celor 61 de ani de la înveşnicirea marelui sculptor Constantin Brâncuşi, la Mănăstirea Lainici a fost săvârşit un parastas pentru veşnica odihnă a artistului român. Slujba a fost săvârşită în biserica mare a sfintei mănăstiri de arhimandritul Ioachim Pârvulescu, stareţul aşezământului monahal, împreună cu un sobor de preoţi. La eveniment au luat parte reprezentanţi ai administraţiei publice locale: ing. Constantin Bobaru, primarul municipiului Bumbeşti-Jiu, şi Cosmin Pigui, primarul localităţii Peştişani.
În cuvântul rostit, părintele stareţ a arătat că „în anul Centenarului Marii Uniri, putem spune că Brâncuşi a eternizat jertfa eroilor care au înfăptuit marele nostru ideal naţional. Întreaga lui viaţă a fost o continuă suferinţă şi osteneală pentru înveşnicirea artei, deci el a suferit pentru oameni”. Unii interpretează operele sale de o manieră laică, strict lumească, uitând de faptul că Brâncuşi a sculptat şi Iubirea de Dumnezeu, gândind opera sa ca un creştin care a transfigurat anumite tradiţii culturale gorjeneşti şi româneşti într-o manieră liturgică. Orice legătură dintre oameni se stabileşte prin cuvânt, prin imagini şi prin pomenire, iar parastasul de astăzi este un gând pozitiv către cel pomenit, care întăreşte o legătură cuprinsă într-o «ecuaţie» a lui Dumnezeu cu marele Brâncuşi. Putem spune, aşadar, că Brâncuşi a dus tradiţiile româneşti pe culmile cele mai înalte ale lui Dumnezeu”, a arătat arhimandritul Ioachim Pârvulescu.
La finalul slujbei, sculptorul a fost evocat de mai mulţi profesori şi autorităţi, cum ar fi prof. Ion Mocioi, prof. Ştefan Stăiculescu, Cosmin Pigui, Constantin Bobaru, Mihai Sporiş.
Constantin Brâncuşi s-a născut la Hobiţa, în judeţul Gorj, la 19 februarie 1876. Şcoala generală a urmat-o la Peştişani, venind mai apoi la Craiova. În 1898 el termină cu succes cursurile Şcolii de Arte şi Meserii şi se îndreaptă către Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti. În 1904 părăseşte România, ajungând în cele din urmă în capitala Franţei. Definitorie în această perioadă este experienţa pe care o are în atelierul celebrului sculptor francez Rodin. Avea doar 30 de ani. Ştiind că „nimic nu creşte la umbra marilor copaci”, Brâncuşi părăseşte atelierul maestrului său la data de 27 martie 1907, pentru a-şi deschide propriul atelier. Este momentul în care artistul român trăieşte întoarcerea cu faţa către izvoarele folclorice. De acum înainte va începe cascada marilor realizări artistice: „Ansamblul de la Buzău”, „Rugăciunea” (operă care marchează „momentul depăşirii influenţei lui Rodin”), „Sărutul”, „Cuminţenia pământului”. Toate aceste lucrări îl vor impune pe Constantin Brâncuşi pe piedestalul lumii artistice.
Din 1910 renunţă la modelaj şi pictură, pentru a practica cioplitul direct. Una dintre operele lucrate acum este „Sărutul” („La Baiser”). Printre lucrările de mare valoare ale artistului mai amintim: „Muza adormită” (1909), „Pasărea măiastră” (1910), „Prometeu” (1911). Lucrează mai apoi la o nouă operă, „unul dintre cele mai celebre şi cuprinzătoare portrete ale secolului XX”, aşa cum spunea A. H. Barr, „Mademoiselle Pogany”, lucrare ce a avut-o drept muză pe celebra pictoriţă Margit Pogany. „Poetul formelor cioplite” construieşte o vastă operă cu un complex caracter tematic.
