„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că zidiți mormintele prorocilor și împodobiți pe ale drepților și ziceți: Dacă am fi fost noi în
Seminarul Teologic din Craiova, „O școală altfel”
Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova desfășoară în perioada 18-22 aprilie programul „Școala altfel. Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Cu acest prilej sunt derulate activități cultural-educative, tehnico-ştiinţifice, activități pentru promovarea valorilor umanitare, de educație pentru sănătate şi activități de educație ecologică în parteneriat cu mai multe instituții din municipiul Craiova, precum: Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Paraclisele mitropolitane, Muzeul de Istorie și Muzeul Olteniei, Muzeul de Artă, Filarmonica Oltenia, Teatrul Național „Marin Sorescu”, Palatul Copiilor şi Colegiul Național „Carol I”. „Acest program este dedicat activităților educative extracurriculare și extrașcolare și are în vedere atingerea și realizarea unor unor obiective educaționale prin activități care, în programul normal din perioada cursurilor, nu se pot realiza. Prin urmare, Seminarul Teologic Ortodox «Sfântul Grigorie Teologul» din Craiova devine «O școală altfel», o «Școală pentru minte și suflet»”, a precizat arhidiacon prof. dr. Angel-Cristian Stăiculescu, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova.



.jpg)