„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Serbare de Crăciun la Centrul social pentru copii „Best Life”
Copiii Centrului social „Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei au participat zilele trecute la o serbare prilejuită de apropierea sărbătorilor de Crăciun. Cu acest prilej, beneficiarii așezământului social au prezentat un program artistic special, l-au întâmpinat pe Moș Crăciun și au primit daruri. „În cadrul tradiționalei serbări pe care am organizat-o ne-am bucurat de un program artistic special. Copiii au recitat poezii specifice sfintelor sărbători de Crăciun și au interpretat colinde. Ca o noutate a ediției din acest an, beneficiarii centrului au primit vizita lui Moș Crăciun, însoțit de personaje îndrăgite de poveste, precum Crăiasa Zăpezii și omul de zăpadă Olaf, roluri interpretate de reprezentanții unei companii private de organizare evenimente pentru copii. Un sprijin extraordinar a venit din partea voluntarilor noștri, și în acest sens îi mulțumim Simonei Maria pentru implicare”, a declarat Loredana Nisipașu, educator în cadrul Centrului social „Best Life”.
Pentru momentul artistic prezentat, copiii au fost răsplătiți cu daruri din partea lui Moș Crăciun. „Noi am dorit să le facem o bucurie copilașilor, am venit împreună cu Moș Crăciun și cu Olaf. Am venit cu multă veselie, cu multă iubire, să le împărtășim din sentimentele noastre și lor.
Copilașii ne-au spus poezii, ne-au cântat colinde, sunt foarte talentați și ne-am simțit foarte bine alături de ei”, a spus Ștefania Făgețeanu, reprezentant al firmei private implicate în organizarea evenimentului.