„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sesiune de comunicări în cadrul Centrului „Antim Ivireanul” din Râmnic
În zilele de 3 și 4 noiembrie, la Râmnicu-Vâlcea s-a desfășurat a XIV-a Sesiune anuală de comunicări a Centrului de Studii Medievale şi Premoderne „Antim Ivireanul”. Sesiunea a fost organizată de Fundația Culturală „Sfântul Antim Ivireanul”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Râmnicului, Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Forumul Cultural al Râmnicului. Evenimentele au debutat joi, 3 noiembrie, la Biserica „Înălțarea Domnului” din cartierul Ostroveni cu Ateneul artistic „Gh. Popescu-Vâlcea”.
În cea de-a doua zi, vineri, 4 noiembrie, la Biblioteca „Antim Ivireanul” și la Sala „Iosif Episcopul” a Centrului cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, au avut loc dezbaterile „Sfântul Antim Ivireanul în memoria cultural-spi-rituală”, în prezența conf. univ. dr. Ioan St. Lazăr, arhim. Mihail Stanciu, Lucreţia Pătrăşcanu, părintele Gamaliel Sima, conf. univ. dr. Jan Nicolae şi Doina Pologea. Dezbaterile au constituit un bun prilej pentru prezentarea antologiei Antimiana III şi a Hronicului antimian, 1991-2016 - 25 de ani sub patronimul Sfântului Antim Ivireanul.
În cadrul evenimentului, a avut loc și recitalul sopranei Maria Petcu-Catrina, iar Corul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, condus de arhid. prof. dr. Codruț-Dumitru Scurtu, a prezentat un buchet de cântări psaltice și muzică cultă.