„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sesiune de interviu pentru învățământul religios din Arhiepiscopia Craiovei
Biroul de învățământ al Arhiepiscopiei Craiovei a organizat în perioada 9-18 aprilie activități pentru obținerea binecuvântării arhierești în vederea titularizării în învățământul preuniversitar, pentru disciplina religie - cultul ortodox. Programul acestor activități a constat în depunerea dosarelor personale privind documentele de studiu și situația bisericească, însoțite de către o cerere către chiriarhul locului, evaluarea dosarelor și validarea acestora, precum și proba de interviu în fața unei comisii din care au făcut parte: inspectorul bisericesc pentru învăţământ, pr. Neofit Stănciulescu, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj (ISJ), și prof. Carmen Oprea. Sesiunea de interviu a avut loc în data de 17 aprilie 2019, la Craiova, unde s-au prezentat 27 de candidați pentru județul Dolj și 14 candidați pentru județul Gorj. Întrebările pentru candidați au fost diverse, de la relația pe care trebuie să o aibă profesorul de religie cu preotul de pe raza unității de învățământ, până la pregătirea pentru inspecțiile metodice de la clasă în vederea înscrierii în examenul final de titularizare. În data de 18 aprilie, la avizierul Centrului eparhial din Craiova au fost afișate rezultatele finale, iar documentele care se vor elibera prin Biroul de învățământ al Arhiepiscopiei Craiovei se vor trimite către inspectorii de specialitate din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj și Dolj, de unde candidații le vor ridica în vederea finalizării dosarului personal pentru examenul național de titularizare programat pentru data de 17 iulie 2019.