„Zis-a Domnul: Cu cine voi asemăna pe oamenii acestui neam? Și cu cine sunt ei asemenea? Sunt asemenea copiilor care șed în piață și strigă unii către alții, zicând: V-am cântat din fluier și n-ați
Sfântă Liturghie arhierească în parohia vâlceană Sâmnic
Duminică, 5 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Sâmnic din Protopopiatul Călimănești, judeţul Vâlcea, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. „Evanghelia ne învață, pe de o parte, că nu există altă învățătură decât aceasta, a dumnezeieștii Scripturi, care a fost revelată de Dumnezeu prin proroci, a fost vestită de Mântuitorul ucenicilor Săi și, prin aceștia, vestită iudeilor și apoi neamurilor și se va vesti până la sfârșitul timpului. Pe de altă parte, ne învață că din tot ceea ce avem noi este bine să facem și milostenie. Nu este bine să ținem numai pentru noi. Acesta este și rostul pomenirilor care se fac pentru cei care au trecut la Domnul”, a spus IPS Părinte Varsanufie la finalul Sfintei Liturghii.



.jpg)