Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sfântului Petru şi primul chemat de către Mântuitorul Iisus Hristos la slujirea apostolică. În Evanghelia sa, Sfântul Matei ne încredinţează de faptul că Domnul le-a poruncit apostolilor Săi – ca Unul Care primise de la Dumnezeu Tatăl toată puterea în cer şi pe pământ – să dea mărturie tuturor de faptele şi învierea Sa, botezându-i în numele Sfintei Treimi: „Mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit Eu vouă” (Mt. 28, 18-20).
Este foarte probabil că unii dintre Sfinţii Apostoli au ajuns şi la neamul strămoşilor noştri. Credem că erau un popor de neocolit de către aceştia, dat fiind faptul că istoricii vremii au păstrat în scrierile lor cuvinte foarte frumoase. Mai mult, ei aveau deja credinţa în nemurirea sufletului.
Din cântările liturgice ale Bisericii noastre Ortodoxe aflăm că Sfântul Apostol Andrei nu a rămas să propovăduiască la Ierusalim ori în Ţara Sfântă, ci a luminat adunările păgânilor, adică ale celor care nu credeau în Dumnezeul evreilor.
Părinţii şi scriitorii bisericeşti aduc în scrierile lor mărturii despre prezenţa şi lucrarea Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul locuit de strămoşii noştri. De pildă, Tertulian (†220) afirma la începutul secolului al III-lea că dacii şi sciţii cunoscuseră deja mesajul evanghelic. Sfântul Ipolit (†235) şi Eusebiu al Cezareei (†339) scriu despre Sfântul Apostol Andrei că a vestit cuvântul evanghelic sciţilor şi tracilor.
În anul 325, Episcopul Marcu al Tomisului participă la Primul Sinod Ecumenic. Deci, acest lucru ne trimite cu gândul la faptul că cel puţin în Scythia Minor exista de multă vreme o tradiţie creştină autentică, foarte probabil datorită propovăduirii Sfântului Andrei. Spre sfârşitul secolului, documentul Calendarul gotic aminteşte de prezenţa a doi apostoli – Andrei şi Filip –, ambii prăznuiţi în luna noiembrie, 29, şi respectiv 15, conform acestui calendar.
În secolul al IX-lea, trei martirologii din Occident – Florus din Lyon (830-852), „Rabanus Maurus (840-854) şi „Martirologiul lui Usuard” (845-850/865) – amintesc de prezenţa Sfântului Apostol Andrei în provincia Scythia, sărbătorit la 30 noiembrie.
În secolul următor, „Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae” vorbeşte de faptul că sorţii au căzut pe Sfântul Andrei să propovăduiască în Pont, Bithynia, Thracia, Scythia, în regiunile de la Dunăre şi din vecinătatea Mării Negre.
Patru secole mai târziu găsim la istoricul grec Nichifor Kallist o informaţie care întăreşte ipotezele prezentate mai sus: Sfântul Andrei a predicat în pustiul scitic şi în jurul Mării Negre.
În istoriografia românească, prima mărturie despre prezenţa şi lucrarea misionară a Sfântului Apostol Andrei la strămoşii noştri este din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, de la Mitropolitul Dosoftei al Moldovei (^1673). Sfântul ierarh scria în Proloagele sale pe luna noiembrie (ziua 30) că Sfântul Andrei a propovăduit „în părţile Propontului, Calcedonului şi Vizantiei (Ţarigradului), în Tracia şi Macedonia şi sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea, şi altele ce sunt la Dunăre – pe acestea toate le-a umblat”.
Astăzi, peştera sfântului, crucea, pârâiaşul, mănăstirea, sutele de biserici cu hramul său de pe teritoriul ţării noastre şi mai ales purtarea miilor de creştini a numelui său (aproximativ 700.000) ne îndreptăţesc să credem că Sfântul Apostol Andrei a venit la strămoşii noştri spre a le propovădui Evanghelia Domnului Hristos. La noi, ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei a fost declarată zi naţională liberă.
Este probabil ca strămoşii noştri să fi primit cuvântul evanghelic şi de la alţi Sfinţi Apostoli - Sfântul Pavel sau Sfântul Filip - ori de la ucenicii acestora. Nu avem încă date sau dovezi ca să emitem certitudini, însă nu putem să rămânem indiferenţi la unele mărturii biblice sau de altă natură. De pildă, în Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel, scrisă între anii 61 şi 63, găsim următoarele: „Acolo unde nu este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob, liber, ci Hristos totul întru toţi” (Col. 3, 11).
Apoi, două martirologii occidentale – a lui Adon (alcătuită în anii 855-860) şi a lui Usuard – vorbesc despre lucrarea de evanghelizare şi de întemeierea unor comunităţi creştine a Sfântului Apostol Filip în provincia Scythia.
Vrednicul de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu vorbeşte într-una din lucrările sale, „Primele scrieri patristice în literatura noastră”, sec. IV-XVI, că se găsesc mărturii ale prezenţei scrierilor Sfinţilor Părinţi pe teritoriul Scythiei Minor chiar înainte de secolul al IV-lea, ca o dovadă a prezenţei creştinismului în acest loc încă de multă vreme: „Împărtăşirea străbunilor noştri din primele veacuri creştine cu harurile spirituale ale scrisului patristic este o consecinţă firească a răspândirii vieţii creştine în părţile noastre carpato-danubiano-pontice, constituind în mod implicit un argument al vechimii creştinismului nostru” („Primele scrieri patristice în literatura noastră”, sec. IV-XVI, Craiova, 1984, p. 26).
Într un studiu din anul 2001, prof. Emilian Popescu face precizarea că „apostolatul Sfântului Filip în Scythia trebuie privit drept ceva normal în contextul colaborării la misiune dintre apostoli. Aşa a procedat Sfântul Petru, fiind ajutat de fratele său, Andrei, în misiunea din Asia, Pont, Galatia, Cappadocia şi Bithynia. Tot aşa şi Sfântul Andrei l-a ajutat pe Filip, concetăţeanul şi prietenul său din copilărie, în misiunea desfăşurată de acesta în Frigia”. Această practică vine să susţină o realitate istorică de necontestat, şi anume: în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337) au existat nu mai puţin de 15 scaune episcopale aşezate de-a lungul Dunării.
