„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Sfântul Grigorie Decapolitul cinstit de sute de credincioşi
Biserica noastră îl pomeneşte astăzi pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, ale cărui sfinte moaşte sunt aşezate de peste cinci secole, spre cinstire şi închinare, la Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea. Cu acest prilej, sute de credincioşi sunt aşteptaţi să ia parte la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, ce va fi săvârşită de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi.
A devenit deja o tradiţie ca praznicul Sfântului Grigorie Decapolitul să fie sărbătorit în mod deosebit la ctitoria boierilor Craioveşti de pe valea râului Bistriţa, de către numeroşi credincioşi veniţi atât din judeţul Vâlcea, cât şi din alte zone ale ţării, iar slujbele religioase să fie săvârşite în sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Ca şi în anii precedenţi, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți şi diaconi. Momentele liturgice dedicate sfântului ocrotitor al aşezământului monahal de la Bistriţa vâlceană şi al întregii Oltenii au început de duminică seară, 19 noiembrie, cu slujba Privegherii şi vor culmina astăzi, 20 noiembrie, în ziua praznicului, cu Acatistul Sfântului şi Sfânta Liturghie arhierească.
Din viaţa Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul
Sfântul Grigorie s-a născut în cetatea Irinopolis din ţinutul Decapole, de unde şi numele de Decapolitul, în anii 780-790, pe vremea împăratului bizantin Leon Armeanul, atunci când Biserica era zguduită de erezia luptătorilor împotriva sfintelor icoane, la care era părtaş însuși împăratul. Tatăl său se numea Serghie, iar mama sa, Maria. Încă de copil a iubit învăţătura şi felul de vieţuire al monahilor. A intrat de timpuriu în monahism şi a vieţuit prin mai multe mănăstiri din împrejurimi.
A săvârşit minuni încă din viaţa sa pământească, precum şi după trecerea sa la cele veșnice în anul 842, la Constantinopol. Mai înainte viețuise într-o mănăstire din Muntele Olimp.
Trupul său a fost găsit neputrezit şi izvorând bună mireasmă, fiind păstrat în mănăstirea în care trecuse la Domnul.
În ultimii ani ai secolului al XV-lea, Banul Barbu Craioveanu, un descendent al Basarabilor, a adus moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi le-a așezat în biserica Mănăstirii Bistrița din județul Vâlcea, pe care o rezidise din temelii. Astfel, Mănăstirea Bistrița a devenit loc de pelerinaj al credincioşilor, care îşi aflau şi îşi află în continuare ajutor în suferinţe prin mijlocirea Sfântului Grigorie Decapolitul. Din cauza deselor atacuri şi incursiuni ale ungurilor asupra Ţării Româneşti, călugării din Mănăstirea Bistriţa Olteană au săpat în secolul al XVI-lea o grotă în stâncă, la un kilometru de mănăstire, unde ascundeau moaştele Sfântului Grigorie în vremuri de primejdie.
Cu timpul, în această peşteră s-a făcut un mic paraclis pictat, numit „Paraclisul Sfântului Grigorie”. Racla de argint, în care se păstrează cinstitele moaşte, datează din anul 1656, fiind lucrată de meşteri din Cetatea Braşovului. Generalizarea cultului Sfântului Grigorie Decapolitul a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.