Sfântul Maslu, taina care vindecă trupul şi sufletul

În perioada Postului Mare, în majoritatea bisericilor ortodoxe se săvârșește Taina Sfântului Maslu. Este una dintre cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii noastre, prin care întreaga comunitate a credincioşilor se roagă pentru cei bolnavi, care la rândul lor primesc binecuvântarea Harului Duhului Sfânt în vederea tămăduirii de bolile sufletești și trupești. Tot prin această sfântă taină, credincioşii care se ung cu untdelemn sfinţit primesc iertarea păcatelor.

Etimologia cuvântului „maslu” vine din limba slavonă și înseamnă „untdelemn”, denumire dată de însăși materia care stă la baza săvârșirii acestei sfinte taine. Denumirea acestei taine nu este una comună, unanimă sau uniformizată. De pildă, grecii îi spun „rugăciunea untdelemnului”, iar ortodocşii slavi „slujba sfințirii untdelemnului”. Şi creștinii de alte confesiuni fac uzanță de beneficiile acestei miraculoase și minunate taine. Romano-catolicii recurg la denumirea de „Extrema unctio” sau „ungerea cea din urmă ungere”, fiind administrată mai ales celor aflaţi pe patul de moarte. Tot în tradiţia apuseană mai întâlnim denumirea de „ceremonia ungerii bolnavilor”, folosită cu precădere după Conciliul II - Vatican.

Taina Sfântului Maslu este săvârşită, potrivit rânduielii, de șapte preoți slujitori, iar în lipsa întrunirii acestui număr impus, ea poate fi săvârșită și de trei preoți sau, în situații excepțio­nale, în casa bolnavului, de minimum doi preoți, dar niciodată de un singur preot. Practica din perioada apostolică în vederea săvârșirii acestei sfinte taine indică prezența în cadrul binecuvântat de Dumnezeu nu numai a oamenilor bolnavi, ci și a celor sănătoși, întrucât prin intermediul ei se oferă și iertarea păcatelor. Prin ungerea cu untdelemn sfinţit copiii primesc luminarea minţii şi îi ajută în desluşirea diferitelor meşteşuguri prin miruirea mânuţelor lor.

Argument scripturistic

Sfânta taină, ca și restul celorlalte taine ale Bisericii, a fost instituită de Mântuitorul Iisus Hristos, în momentul trimiterii la propovăduire a Sfinților Apostoli, poruncindu-le: „Iar celor ce vor crede aceste semne, le vor urma: în numele Meu demoni vor izgoni, peste cei bolnavi își vor pune mâinile și ei se vor face sănătoși” (Mc. 16, 17-18). Drept răspuns la îndemnul Domnului, Sfinții Apostoli au practicat Taina Sfântului Maslu încă de la prima lor propovăduire. În acest sens, Evanghelistul Marcu consemnează în capitolul V al Evangheliei sale: „Și scoteau mulți demoni și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i vindecau” (cf. Mc. 6, 13). Un alt important argument scripturistic îl găsim detaliat expus de Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului, în încheierea epistolei sale sobornicești, unde îndeamnă: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica și de va fi făcut păcate se vor ierta lui”.

Lucrarea Sfântului Maslu

„Rugăciunea credinței”, men­ționată în fundamentarea Tainei Sfântului Maslu, nu este altceva decât rugăciunea Bisericii, care atunci când se roagă în întregul ei, prin intermediul sfintelor taine, neîndoielnic va fi ascultată de Dumnezeu. În acest sens men­ționează Sfântul Apostol Iacob „că rugăciunea credinței” sau a Bisericii „va mântui pe cel bolnav şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui”. Este foarte interesantă mențiunea conform căreia păcatele vor fi iertate de vor fi făcute, însă noi știm că păcatele se iartă prin intermediul altei taine, aceea a Mărturisirii sau a Spovedaniei. Iertarea păcatelor prin intermediul Tainei Sfântului Maslu este explicabilă prin faptul că în primele veacuri creștine ea era precedată de Spovedanie, cu care era în strânsă legătură. Altfel spus, prin intervenţia vindecătoare a Mântuitorului Hristos, omul primeşte atât vindecarea trupească, cât mai ales pe cea sufletească, prin intermediul iertării păcatelor. Iată aşadar strânsa legătură între „iertare” și „vindecare”. Întotdeauna vindecarea trupească a fost precedată de cea sufletească, prin iertarea păcatelor.

Ca rânduială liturgică, Sfântul Maslu constă într-o culegere de cântări deosebite și binecuvântări, ectenii, precum și în rostirea de șapte ori a anumitor rugăciuni specifice, cum ar fi cea de sfințire a untdelemnului, pentru vindecarea bolnavului de neputința trupească și sufletească. Tot în tipicul acestei taine se află și citirea a șapte pericope evanghelice și apostolice, toate cu un specific duhovnicesc profund. Rânduiala este săvârşită de regulă la patul bolnavului, în restul cazurilor, în biserică. Ea poate fi primită nu numai o singură dată și nici nu numai de cel aflat în pragul morții, ci ori de câte ori credinciosul se simte îngreunat de povara păcatului sau a bolii.

Atestarea Sfântului Maslu

Mărturii în sprijinul practicii acestei sfinte taine găsim mai ales la Sfinții Părinți, care vorbesc foarte limpede despre practicarea Sfântului Maslu încă din epoca primară a Bisericii. Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Chiril al Alexandriei, precum şi alţi iluştri învăţători şi dascăli ai Bisericii vorbesc despre necesitatea săvârşirii acestei sfinte taine. Sfântul Ioan Gură de Aur, de pildă, a întocmit chiar rugăciuni pentru bolnavi, care ulterior au intrat în componența Tainei Sfântului Maslu. La acestea și-au mai adus aportul vizibil Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Chiril din Alexandria. (Pr. Marius Preda)