„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Sfinte Liturghii arhiereşti în Arhiepiscopia Craiovei
În cea de-a treia zi a Sfintelor Paşti, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, s-a aflat în mijlocul obştii monahale şi al credincioşilor prezenţi la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”-Prisaca, de lângă Craiova. Cu acest prilej, Mitropolitul Olteniei a săvârşit aici Sfânta Liturghie la Altarul bisericii cinstitului aşezământ monahicesc, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. De asemenea, miercuri, 11 aprilie, IPS Părinte Irineu a slujit la hramul Bisericii „Sfântul Ierarh Calinic Cernicanul” din cartierul craiovean Valea Roşie.
Situat la ieșirea spre București, în zona cunoscută sub numele „Viile Prisaca”, pe cea mai înaltă colină din vecinătatea Cetăţii Băniei, așezământul monahal a fost ridicat în anul 1950 de către vrednicul de pomenire Mitropolit Firmilian al Olteniei. Noua biserică, pusă sub purtarea de grijă a Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, a fost sfinţită în anul 2010, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae.
În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei euharistice, Mitropolitul Olteniei a precizat că Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită în cea de-a treia zi a Sfintelor Paşti în acest aşezământ monahal, s-a dorit a fi şi o înainte-prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, ocrotitorul acestei mănăstiri, alături de Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Evanghelist Luca.
Hramul Bisericii „Sfântul Ierarh Calinic Cernicanul” din Craiova
Biserica „Sfântul Ierarh Calinic Cernicanul” din Craiova şi-a cinstit miercuri, 11 aprilie, ocrotitorul duhovnicesc. Programul liturgic a început de marţi seara, cu slujba Vecerniei, Litia şi Privegherea. Bucuria credincioşilor a fost sporită de aducerea în parohie a moaştelor Sfântului Irodion de la Lainici, duhovnicul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. A doua zi, în mijlocul parohienilor a poposit IPS Părinte Mitropolit, care a liturghisit în Biserica Sfântului Calinic din Cetatea Băniei, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.
După mai multe încercări, în Cartierul Valea Roşie din Craiova, pe terenul donat odinioară de boierul Postelnicu Fir, s-a „născut”, în 1997, Biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” şi „Izvorul Tămăduirii”. Comunitatea de aici a dezvoltat şi un aşezământ social care va cuprinde cantină socială, grădiniţă pentru copiii defavorizaţi şi cabinete medicale cu control şi asistenţă gratuită. De asemenea, la parohie s-a înfiinţat Grupul „Timpul nostru”, format din tineri care lucrează pentru cazurile sociale din parohie şi pentru catehizarea tinerilor care vin la biserică.