„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Simpozion dedicat Sfântului Chiril al Alexandriei
Teologi din întreaga ţară au participat la lucrările simpozionului naţional cu tema „Teologie şi mistică în opera Sfântului Chiril al Alexandriei“. Evenimentul a debutat miercuri, 25 iulie, la Mănăstirea Tismana, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei, Mitropolitul Olteniei şi decanul Facultăţii de Teologie din Craiova
Întrunirea teologică dedicată Sfântului Chiril al Alexandriei a reunit peste douăzeci de cadre universitare şi teologi din întreaga ţară. Sesiunile de comunicări au fost organizate pe durata a două zile, respectiv 26 şi 27 iulie, şi au fost deschise oficial miercuri seara, 25 iulie. Din program nu au lipsit dezbaterile şi discuţiile libere.
În deschiderea simpozionului, IPS Irineu şi-a manifestat bucuria şi totodată dorinţa ca prin prelegerile şi discuţiile participanţilor să se aducă un plus de valoare teologiei româneşti. De asemenea, Mitropolitul Olteniei a arătat locul şi valoarea pe care o are sfântul în viaţa Bisericii şi a credincioşilor ei. „Încă de la început am dorit să analizăm gândirea teologică a acestui Sfânt Părinte şi să arătăm receptivitatea, utilitatea şi aplicarea ei practică în viaţa Bisericii noastre ortodoxe. Locul Sfinţilor Părinţi în existenţa noastră de creştini este unul de neînlocuit. De fiecare dată facem referire la învăţătura şi exemplul pe care ni l-au lăsat prin traiul lor plin de sfinţenie şi de fapte bune. Iată de ce, atunci când cinstim un sfânt, nu facem decât să-l actualizăm şi să-l facem să fie prezent în tumultul vieţii noastre. Aşa se face că, prin harul lui Dumnezeu, sfântul se face viu şi nemuritor, prezenţa sa fiind un mare dar pentru Biserică, iar învăţătura pe care o răspândeşte, asemenea unei ape de izvor, ce răsare în sufletul tuturor celor însetaţi. Prin urmare, învăţătura Sfinţilor Părinţi este o necesitate, o hrană duhovnicească prin care creştem pentru a ajunge la vârsta bărbatului desăvârşit“, a spus IPS Irineu.
„Dorinţa de a păstra adevărata credinţă este reflectată în scrierile sale“
În continuare, IPS Mitropolit a arătat care sunt locul şi importanţa teologiei Sfântului Chiril în tradiţia Bisericii Ortodoxe, precum şi contribuţia acestuia la fundamentarea învăţăturilor de credinţă cu privire la cele două firi (divină şi umană) ale Mântuitorului Hristos şi la persoana Maicii Domnului, ca Născătoare de Dumnezeu. „A trăit într-un veac atât de zbuciumat, plin de încercări şi zbateri doctrinare. Moştenirea sa, de sorginte alexandrină, este una extrem de bogată, unică am putea spune, prin efervescenţa sensurilor în care s-a dezvoltat. El a crescut cu învăţăturile lui Origen, Panten, Clement Alexandrinul sau Atanasie cel Mare. A fost marcat de experienţa mistică a părinţilor pustiei, între ei numărându-se Sfântul Antonie cel Mare, Pavel Tebeul sau Sfinţii Stâlpnici. Între ei s-a format Sfântul Chiril, ca unul ce moşteneşte, cugetă, pătrunde, transmite şi chiar stăpâneşte o mare şi importantă parte a teologiei orientale. El vorbeşte tocmai într-un moment în care filosofia neoplatonică se află pe poziţia de a ceda ideologic şi terminologic în favoarea teologiei creştine. Dorinţa lui de a păstra adevărata credinţă ortodoxă este reflectată în scrierile sale, caracterizate printr-o mare doză de originalitate. În lupta pe care a dus-o cu ereziile timpului, sfântul a ieşit învingător, convingerile sale devenind normative pentru fundamentarea învăţăturilor de credinţă de la Efes şi Calcedon“, a conchis IPS Mitropolit Irineu.
Noutăţi editoriale la Editura „Mitropolia Olteniei“
Festivitatea de deschidere a fost completată de lansarea oficială a volumului „Teologie şi filozofie în opera Sfântului Dionisie Areopagitul“, publicat în două părţi, la Editura „Mitropolia Olteniei“, în colecţia Studia Teologica. Lucrarea a fost prezentată de lect. univ. dr. Adrian Boldişor, directorul editurii. „Noutatea faţă de volumele publicate anterior este că acest volum a apărut în două părţi. Fiecare articol are personalitatea sa şi acest lucru se poate vedea din conţinut. În lucrul nostru ne dorim ca fiecare proiect să aibă o realizare grafică de excepţie, ceva aparte, un suflet al său, am putea spune“, a spus directorul Editurii „Mitropolia Olteniei“.
A doua apariţie editorială, prezentată în cadrul festivităţii de deschidere, a fost „Viaţa şi Acatistul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon Tămăduitorul“. Lucrarea a fost publicată la Editura „Mitropolia Olteniei“ şi este legată de aniversarea a patru ani de la numirea IPS Irineu în scaunul de Mitropolit al Olteniei. De asemenea, a fost anunţată apariţia primului număr pe anul 2012 (1-4) din revista „Mitropolia Olteniei“.
Participanţi de marcă şi prelegeri de înaltă ţinută academică
În cele două zile ale simpozionului au susţinut prelegeri peste douăzeci de profesori şi teologi din întreaga ţară, între care amintim: pr. prof. dr. Aurel Pavel - decanul Facultăţii de Teologie din Sibiu, pr. prof. dr. Ion Popescu - Piteşti, pr. lect. dr. Jean Nicolae - Alba Iulia, ierom. lect. dr. Vasile Bîrzu - Sibiu, pr. lect. dr. Lucian Colda - Alba Iulia, pr. lect. de. Adrian Ivan - Craiova, pr. conf. univ. dr. Gheorghe Zamfir - Craiova, pr. lect. univ. dr. Răzvan Stan - Craiova, pr. conf. univ. dr. Picu Ocoleanu - Craiova etc.
Manifestarea se încheie astăzi, la orele prânzului, cu concluziile generale. Prelegerile susţinute vor fi publicate într-un volum colectiv la Editura „Mitropolia Olteniei“.
O nouă carte semnată de Mitropolitul Olteniei
În cea de-a doua zi a întâlnirii, joi, 26 iulie, IPS Irineu a prezentat în deschiderea sesiunii de comunicări noua sa carte, „Experienţe mistice la Părinţii Orientali“, volumul II, scoasă săptămâna aceasta de sub teascurile tiparului, la Editura „Mitropolia Olteniei“. Referindu-se la conţinut, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre personalitatea şi opera lui Origen, analizată pe larg într-unul din capitolele lucrării. La final, cei prezenţi au primit câte o lucrare cu autograful IPS Irineu.