„În vremea aceea, chemând Iisus pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și stăpânire peste toți demonii și să vindece bolile. Și i-a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să v
Simpozion Internaţional de Patrologie la Turnu Severin
15 profesori de patrologie din Europa sunt împreună, în perioada 7-9 mai, în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Simpozionului Internaţional de Patrologie, organizat de Episcopia Severinului şi Strehaiei la Centrul Cultural „Sfântul Ioan Gură de Aur” de la hotelul Severin din municipiul Craiova.
Lucrările se desfăşoară cu binecuvântarea şi coordonarea Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, profesor de patrologie în cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova, care a susţinut lucrarea cu titlul „The Prayer of Jesus in Saint Paisius Velicicovski”.
Cu această ocazie au fost editate două volume sub numele „Orientalia Patristica”, ce conțin comunicările susținute la edițiile din 2017 și 2018 ale acestui simpozion.
În prima zi a simpozionului (7 mai) au conferenţiat: părinele profesor dr. Ioan Caraza de la Facultatea de Teologie din Bucureşti (The light under the Cross as way of victory against the dealy darkness according the exegesis of Saint Jhon Chrysostom), prof. dr. Krzysztof Lesniewski de la Lublin-Polonia (Tears in the hesychastic tradition) și prof. dr. Pablo Argarate de la Graz-Austria (Bi- blical sites in fourth-century Egypt). Prin lucrările acestui simpozion se dorește revigorarea trăirii creştinismului autentic, în lumina operei didactice a Sfinţilor Părinţi şi scriitori ai Bisericii noastre. Toate comunicările vor fi publicate ulterior într-un volum de specialitate, editat de Episcopia Severinului și Strehaiei în parteneriat cu Facultatea de Teologie din Craiova.



.jpg)