„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Simpozion ştiinţific în Arhiepiscopia Râmnicului
În zilele de 27 și 28 iunie, Centrul de cercetare „General Paul Teodorescu” de la Mănăstirea Dintr-un Lemn organizează, în colaborare cu Arhiepiscopia Râmnicului și Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, simpozionul științific „Biserica Ortodoxă și Armata României - Tradițiile conlucrării”, informează arhiram.ro. Evenimentul, aflat la cea de a IV-a ediţie, va fi coordonat de reputatul istoric prof. univ. Valentin Ciorbea, şeful Catedrei de istorie şi studii politice a Universităţii „Ovidius” din Constanţa.
Deschiderea lucrărilor simpozionului va avea loc sâmbătă, 27 iunie, de la ora 11:00, la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului. Vor rosti scurte alocuțiuni: Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință din România, lect. univ. dr. Florian Bichir, membru al Colegiului CNSAS, comandor dr. Marian Moșneagu, șeful Serviciului Istoric al Armatei etc.
Duminică, 28 iunie, la Mănăstirea Dintr-un Lemn, va avea loc ședința Consiliului științific și a colegiului de redacție al revistei „Misiunea”. Se va vizita ansamblul monahal și se va participa la Sfânta Liturghie și la slujba de pomenire a generalului Paul Teodorescu.
Centrul de cercetare a conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României „General Paul Teodorescu”, cu sediul la Mănăstirea Dintr-un Lemn, unic în România, dezbate problema relaţiilor dintre Armată şi Biserică.