„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Slujbă arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnic
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, au săvârșit duminică, 22 aprilie, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, cu prilejul hramului. Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Calinic de la Cernica în Mitropolia Olteniei a fost rânduită ca prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioşii râmniceni în amintirea momentelor pline de sfinţenie din perioada 28 aprilie - 5 mai 2012.
Sărbătoarea Aducerii în Oltenia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica este o sărbătoare introdusă în calendarul Mitropoliei Olteniei, începând cu anul 2014, la inițiativa IPS Părinte Irineu şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rememorând prezenţa în Oltenia pentru o săptămână (28 aprilie - 5 mai 2012) a sfintelor moaşte ale Sfântului Ierarh Calinic, ocrotitorul Eparhiei Râmnicului. Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, i-a adunat astfel, în rugăciune, pe fiii duhovnicești ai Arhiepiscopiei Râmnicului, reprezentanți ai autorităților locale și centrale, ai instituțiilor de cultură, de învățământ și administrative, preoți, monahi, monahii și credincioși, cărora li s-au alăturat pelerini din Oltenia și din țară.
„Sfântul Calinic este totdeauna rugătorul, ajutătorul și mijlocitorul nostru”
În cuvântul de binecuvântare adresat celor s-au așezat duhovnicește sub ocrotirea Sfântului Ierarh Calinic, IPS Părinte Mitropolit a arătat că „duminica de astăzi, cunoscută în calendar drept Duminica Femeilor mironosițe, purtătoare de mir, aduce mare bucurie în viața noastră, întrucât Sfânta Evanghelie ne reamintește momentele care s-au derulat după Învierea Mântuitorului Hristos. Astăzi avem bucuria de a rememora clipele fericite pe care le-am trăit cu Aducerea Sfintelor Moaște ale Sfântului Ierarh Calinic în Oltenia. Învierea Mântuitorului Hristos este punctul culminant, piatra fundamentală a credinței noastre, a existenței noastre și a vieții noastre. Mântuitorul Hristos a înviat cu adevărat din morți și S-a arătat Sfinților Apostoli, S-a arătat femeilor mironosițe, S-a arătat multor martori, așa cum arată Sfântul Apostol Pavel. Toate acestea confirmă adevărul că Mântuitorul Hristos a înviat și, în același timp, ne încredințează până la sfârșitul veacurilor, pe fiecare în parte, că Domnul este Cel înviat din morți și că EL ne-a deschis calea către Împărăția cerurilor... Sfinții s-au împărtășit de Dumnezeu și au dorit să ne împărtășească mai cu adevărat până în ziua cea neînserată a Împărăției Sale. Această bucurie negrăită se împărtășește fiecăruia în parte. În fiecare zi, îi avem în cinste pe sfinții care au mers înaintea noastră înaintea Mântuitorului Hristos. De aceea, ziua aceasta în care îl sărbătorim pe Sfântul Ierarh Calinic, Episcopul Râmnicului Noului Severin, ocrotitorul acestei eparhii și al tuturor bisericilor din Oltenia, este o bucurie negrăită pe care dorim să o actualizăm permanent în a treia duminică după Înviere. Este o bucurie a Învierii, dar și o bucurie a întâlnirii cu Sfântul Calinic, pentru că în fiecare sărbătoare sfântul vine în ajutorul și în sprijinul nostru. Sfântul Calinic este totdeauna rugătorul, ajutătorul și mijlocitorul nostru, dorind de la noi să fim ascultători Mântuitorului Hristos și să fim împlinitori ai rânduielilor dumnezeiești, așa cum și el a fost împlinitor al învățăturilor Sfinților Părinți. Iubirea Sfântului Calinic este prezentă în inimile noastre și noi o împărtășim unii altora în aceste sfinte zile în care Biserica ne îndeamnă să cântăm Hristos a înviat!”
„150 de ani de la mutarea sfântului la cele veșnice”
Recunoștința clerului și credincioșilor Arhiepiscopiei Râmnicului față de IPS Părinte Mitropolit Irineu a fost transmisă de către IPS Părinte Varsanufie, care a reamintit că „în urmă cu șase ani, prin grija și osârdia Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit, moaștele Sfântului Ierarh Calinic s-au întors acasă. Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la mutarea sfântului la cele veșnice, devenind rugător pentru toți cei care îi cer ajutorul și pentru toți cei pe care i-a păstorit în întreaga Oltenie. S-a creat tradiția ca în duminica aceasta, a treia după Înviere, să fie sărbătorit, la Catedrala Arhiepiscopală, ctitorul acesteia, la Mănăstirea Frăsinei și în întreaga Oltenie. Este o bucurie nespusă faptul că ne-ați împărtășit și anul acesta bucuria Învierii și bucuria întâlnirii cu Sfântul Ierarh Calinic”.
La final, IPS Părinte Varsanufie a mulțumit ierarhilor prezenți, autorităților locale, preoților, viețuitorilor mănăstirilor și credincioșilor care au venit să se împărtășească de bucuria Învierii și de rugăciunile Sfântului Ierarh Calinic.