„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Slujbă de pomenire pentru deţinuţii politici din zona Mehedinţiului de munte
Credincioşii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Isverna, judeţul Mehedinţi, au trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească duminică, 1 iulie. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către un ales sobor de preoți. De dimineaţă, oamenii muntelui îmbrăcați în straie populare de sărbătoare au sosit cu mic, cu mare, la vechea ctitorie a părinților și străbunilor lor pentru a fi în duh de rugăciune cu distinșii oaspeți și cu soborul slujitor. A devenit deja o tradiție ca în prima duminică din luna iulie să fie pomeniți cei trei tineri care au fost uciși în munții Isvernei de către organele politice ale regimului comunist. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către pr. Vasile Ganțu, protoiereu al Protoieriei Baia de Aramă, care a subliniat importanța acestui eveniment din viața comunității, precum și obligația noastră de a cinsti memoria înaintașilor.
După Sfânta Liturghie, în curtea locașului de cult, lângă monumentele eroilor, a fost săvârșită slujba Parastasului prin purtarea de grijă a reprezentanților Asociației Foștilor Deținuți Politici, filiala Mehedinți. Emil Dumitru Dragomir, fost președinte al asociației, a luat cuvântul, evidențiind suferințele ce au fost pricinuite de către regimul totalitar poporului român, atrăgând atenția și asupra direcției în care se îndreaptă societatea de azi.
În scurte cuvinte a fost prezentată și viața celor trei martiri care și-au lăsat trupul în acest pământ: Eugen Bocârnea (student în anul III la medicină în București), Ion Bocârnea și Gheorghe Eftimiu (elevi în clasa a VIII-a la Liceul Traian). Toți trei, originari din Turnu Severin, văzând asupririle comuniștilor faţă de popor, au hotărât să se alăture grupului de partizani care se aflau în Munții Mehedințiului. Însoțiți de un alt tânăr căruia i s-a pierdut urma au ajuns în Prejna, unde au fost informați că sunt urmăriți, ulterior dorind să se întâlnească cu această grupare la Băile Herculane. Greșind drumurile abrupte ale munților au ieșit la Isverna, unde au și fost prinși de autoritățile locale și împușcați la 31 martie 1949 fără nici o condamnare.
Tot cu acest prilej, au fost pomeniți și eroii care s-au jertfit pe câmpul de luptă pentru întregirea României, precum și preoții Victor Doman de la Parohia Isverna și Ilie Isverceanu de la Parohia Busești, care au suferit în temnițele comuniste o perioadă semnificativă. (Victor Muscalu)