„În vremea aceea a venit Iisus de cealaltă parte a mării, în ținutul Gadarenilor. Iar după ce a ieșit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat, care își avea locuința în
Slujire arhierească la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Severin
În Duminica a 29-a după Rusalii (15 ianuarie), ierarhul mehedinţenilor, PS Părinte Nicodim, va săvârşi Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din Drobeta-Turnu Severin. Slujirea este prilejuită de instalarea unui nou preot paroh la această parohie, în persoana părintelui Florinel Iliescu. Postul de preot paroh a rămas vacant prin transferul părintelui Claudiu Constantin Crăciun în funcţia de paroh al Catedralei Episcopale. Părintele Claudiu Constantin este consilier administrativ al Episcopiei Severinului şi Strehaiei.



.jpg)