„În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului și cerea milostenie. Și, auzind că este Iisus
Slujiri arhierești în Eparhia Severinului
a sfârșitul săptămânii trecute, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a efectuat două vizite pastorale în cuprinsul eparhiei. În Duminica a 7-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Baia de Aramă, care poartă hramurile `Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și `Sfânta Muceniță Marina”. Alături de Preasfinția Sa a liturghisit un ales sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile stranei au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Gheorghe” de la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin. Luni, 20 iulie, când Biserica dreptslăvitoare l-a cinstit pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, credincioșii de la Schitul de Sus au primit în mijlocul loc pe Întâistătătorul Eparhiei Severinului și Strehiei. Ierarhul mehedințean a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, iar la finele slujbei le-a vorbit celor de față despre personalitatea marelui proroc veterotestamentar. (Cătălin Cernătescu)


